ZIUA 5
Nimic nu poate descrie senzaţia de rotunjire albă pe care o am stând
împreună cu Alex şi Cristi pe balconul nostru singular, plutind ca o insulă
îndepărtată pe amalgamul de culori al dimineţii. Am spus oare că suntem absolut singuri în tot
hotelul? Acesta e darul pe
care ni l-a făcut dragul de Apostolis, fără să ştie, mânca-l-ar mama! Pentru că
noi suntem, în secret , adoratorii stoici ai singurătătii! Stoici în sensul
grecesc, bineînţeles.
Ale ( înfulecand din işlerele aduse de acasă, bând cafea şi mai aruncând câte
o privire asupra minunăţiilor lumii):
-Tată, te las pe tine să hotărăşti
pedeapsa lui mama!
Cri ( îngrozit!) : - De ce eu???
Ale: - Pentru a păstra relaţii
amicale între mamă şi fiu!
Cri( înţelegând justeţea argumentului şi fiind obişnuit ca toate să se
spargă în capul lui, zice repede, să scape odată):
- Snorkelling!!
Li( luând poziţie de apărare, după ce i-a azvârlit o privire cruntă): - Nu,
nu , nu!!
Cri: - Vrei peşti să te ciugulească??
Ale( în crescendo): - Sau Crazy UFO pe mare??!!
Cri: - Acolo la peşti te văd toţi,
te pozează...
Li ( cutremurându-se de scârbă): - Să mă atingă gângăniile alea??!
Cri( subliniind apăsat ): - Peşti!!
Renunţ la luptă, plec capul înfrântă şi accept snorkelling-ul, gata să îmi
dau viaţa pe altarul dragostei materne ( de dragoste filială nici nu poate fi
vorba, mârşavul meu fiu ştie că îmi e teamă de apă, dar tot mă chinuie cu
sadism, uşurându-şi conştiinţa că cică mă provoacă să fac lucruri noi, ceea ce
îmi face bine la sănătate!!!).
Cri( uşurat şi flămând după atâtea stări conflictuale):
- Li,
mă duc să-mi iau micul dejun grecesc! Mai avem muştar?
De când am plecat, mâncăm întruna şniţele şi chiftele ( cred că am făcut
cam multe, dar sunt mâncarea preferată a lui Alex, ce să-i fac?!). Şi pateu.
Stăm pe plajă, pe sezlonguri, sub umbrelă.
Peisajul nu îndură nici o comparaţie. E de o frumuseţe desăvârşită, amplă, curcubeică.
Albastrul curat, nesfârşit al cerului, îngemănându-se cu albastrul de turcoaz
al apei, lină , fără valuri, fără nici o tresărire pe suprafaţa-i transparentă.
Pete de albastru cerneală pe ici, pe colo. Stânca pe care se ridică ruinele castelului
veneţian în stânga, împădurită, verde-muşchi, munţi-stânci, insule-gri în depărtare,
ceţoase şi nelămurite, destrămându-se în văpaia albă a soarelui. În
dreapta, catargele albe ale bărcuţelor,
spintecând-unind cele două
albastruri ce definesc astăzi lumea, marea şi cerul. O plajă mică şi
neaglomerată, cosmopolită, câte o voce cu intonaţii străine acoperă uneori
murmurul lin al valurilor imaginare, albastru, albastru peste tot şi o pace
nesfârşită, înecată, contopită în frumuseţe. Aş putea să stau aici pe vecie,
pentru totdeauna, pierdută, regăsită, una cu soarele şi lumina.
Cristi face snorkelling de când am ajuns
pe plajă, nu-l mai scoţi din apă, e în extaz, copilăria l-a năpădit cu totul şi
e doldora de entuziasm, studiind pietrele de pe fundul apei şi nu mai ştiu ce
peştişori, pe care mi-i descrie cu lux de amănunte, când mai iese să mai
respire. Îl ascult cu un aer vag de interes, în timp ce neuronii îmi plutesc în
imponderabilitatea de nedescris a relaxării perfecte.
Mici chinezoaice trec pe plajă, invitând
la masaj. Cât pe ce să mă las convinsă, dar îmi aduc aminte la timp că mai bine
folosesc banii ‘familiei lui Alex’ pentru a mai cumpăra nişte căni-suvenir
pentru mame. Hi, hi! Cât sunt de economă si de înţeleaptă!
Plaja aici începe pe la ora 12 şi se termină
seara, grecilor ăstora le e lene să se trezească devreme. Aşa că șezlongurile
sunt înca goale la amiază, Alex s-a retras în cameră, ca o moluscă leneşă,
fugind de soarele ucigaş, Cristi îşi cere lollypop-ul (chiar a dat în
copilărie!), iar eu zac ca un puf în lumină, cuprinsă de o senzaţie de
bunăstare sufletească ieşită din comun.
Cri( învârtind bomboana agale printre dinţi şi gânduri răzleţe):
- Până
la anul îmi cumpăr binoclu! Să mă uit la vapoare.
Apa e ca cerneala bleu. Sacrificiile personale încetează şi servim , în
şezlonguri, frappe şi îngheţată de fistic şi iaurt cu miere. Alex nu e aici, ne
facem de cap. Singurele gânduri absolut profunde ce îmi strălucesc prin minte
sunt referitoare la ce căni să cumpăr şi oare ce săpunuri?! Adevărate probleme
existenţiale.
Pe la 2, mânaţi de foame, suntem peste deal, la restaurant, la Bacchos.
Ale: - Uite, tată, să o plimbi pe mama cu o umbreluţă din aia, să nu o bată
soarele!
Cri: - Eu nu o plimb decât cu umbrela
de-aia mare, de pe plajă. Aşa merită! Pe Aleea Diagon în sus,
ca
Iisus!
Servim mousaka, miel cu cartofi copţi şi şniţel vienez( Ale se pare că nu
s-a săturat de şniţelele din cameră! Aşa e el, mai tradiţional!)
Cri( gustând): -Li, ştii ce bună e pâinea asta???
Li( promptă): -Vrei să iau alea două felii rămase?
Primind aprobarea românească a
soţului, le strecor în serveţel, pentru cameră. Alex se face că nu ne vede,
încercând să-şi dea seama în sinele lui autentic, dacă e roman încă sau englez
sadea!
Li: - Uite, mamă, îţi economisim banii! Nu eşti mulţumit
că nu mai trebuie să luăm
pâine?
Ale: - După cocktailuri şi îngheţată pe plaja, cred
şi eu!!!
Urcăm Aleea Diagon, sperând că vom supravieţui unei eventuale apoplexii. Să
îmi mai recapăt suflul , mă opresc la nişte suveniruri.
Li: - Ale, ce căsuţă să îmi
iau, asta mică albă sau asta mare?
Ale ( gândindu-se melancolic la banii lui ): - Aia mică!
Li: - Dar nu e mai frumoasă asta mare?
Ale( exasperat şi bătut de soare): -
Dar ce vă împodobesc eu casa voastră?!
Dupa-amiază de leneveală. Apare Alex, pe la 7, leşinat şi ameţit de starea
de vacanţă. Se uită cu Cri la meci şi văd cu disperare că nu mai au de gând să
mişte.
Li: - Dacă vreţi, mă duc să vă
iau ceva de mâncare!
Ale: - Ce şmecheră e mama! Vrea iar
la căni, nesupravegheată!
Planurile fiindu-mi dejugate de duşmani fioroşi, nu mă mai duc niciunde. Pe
seară, înconjuraţi de atotcuprinzătoarea şi dulcea stare de lene , apelăm iar
la resursele de hrană româneşti. Pateu si rosii. A câta oară?!
Cri: - Li, ai auzit de mâncarea
tradiţională grecească Irgukish? Înseamnă pateu! Mai ai o felie ?
Li: - Sigur, dragule! Ce nu fac
eu pentru tine?!
Ale: - Acum mama e pasiv-agresivă. Azi nu si-a făcut norma de suveniruri.
Cri: - Cina magică! Pe meleaguri
elene!
După aşa o cină, Cristi desfaşoară ritualul apaş de fiecare noapte, afumând
toate colţurile camerei cu o pastilă de ţânţari! Asta în eventualitatea că
vreunul ar fi trecut de plasele evoluate de la geamuri. Mă simt ocrotită şi la
adăpost, în timp ce vraciul tribului îndepărtează fiarele nopţii!
Întunericul curge neostoit peste fire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu