Cum să îți faci nepoții să mănânce sănătos

E vară. E bine. E cu nepoți.

Lili: - Ce ați vrea să facem azi, copilașii mei?

Alina( meditativă):- Eu aș vrea să fac un puzzle!

Lili:  - Ai înțeles că e un puzzle de 1000 piese?! E destul de greu de făcut. Eu si Cristi am făcut vreo lună la unul!

David( împingându-și bărbia în față și scoțând pieptul înainte, apăsat): - Noi știm să facem puzzle! Eu îl fac într-o oră!

Lili( râzând, căci își recunoaște fratele în această variantă minusculă înfiptă în mijlocul lumii): - Bine, David. Nu e frumos să faci pariuri, dar hai să facem noi doi un pariu! Vrei?!

David( dulce, inocent și nepresimțind pericolul care se apropie cu pași repezi):  -Daaaa.

Lili:-  Dacă tu faci puzzle-ul într-o oră, eu îți îndeplinesc ce dorință vrei tu. Îți dau ce vrei tu.

David( cu ochii strălucind) :-  Îmi dai un cola pe zi!

Lili: - Îți dau 2 litri de cola pe zi.

Alina( agilă, feminină, presimțind că ceva nu e în regulă): - Și dacă tu câștigi?
Lili:  - Atunci el face ce doresc eu! Hm... de exemplu, mănânca o roșie, bea lapte, bea un shake din fructe amestecate....

David( oripilat la maximum de asemenea perspective catastrofice): - Bine! Dar oricum îl fac într-o oră!

Lili( care e în stare de orice ca să își hrănească nepoții sănătos): - Când o să aud un zgomot mare din cameră, o să știu că David a aruncat cu puzzle-ul de pereți! Și că e timpul să pregătesc ceva bun de mâncare!! Ah, ce bunătăți o să vă pregătesc! Și fructe, și legume!

Mă privesc amândoi de jos în sus, unul zâmbind nițel îngâmfat, celălalt cu ochii rotunzi de spaime încă neconcretizate. Copilăria lor e tangibilă, încărcată de esența tuturor frumuseților și posibilităților. Fermecătoare. Trepidează de nerăbdare să îi dovedească mătușii, acestui adult cu zâmbet atotștiutor ca ei au dreptate, că ei se descurcă, ca lumea nu e decât o joacă și poate fi ordonată chiar și într-o oră!

Intrăm în cameră și le răstorn piesele pe suport. Instantaneu, ochii sclipicioși  de veselie se aburesc și maxilarele alunecă ușor spre  podeaua  inundată de 1000 de bucățele mici, informe. Nu și-au imaginat așa ceva! Nu au crezut că lumea e așa de grea! Dar David e curajos! Foarte curajos  Mereu în luptă cu Goliath! David nu se lasă! Strângând din dinți se apucă să întoarcă cartonașele. Comentând că ale lui de acasă erau mai mari, nu în halul ăla de mititele! Ce e cu prostia asta! Așa arată un puzzle  serios?!

Nu pot decât să îl admir. Stau pe margine și urmăresc încăpățanarea cu care încearcă și tot încearcă să înțeleagă ceva din piesele de neînțeles. Simt cum eu personal mi-aș lua câmpii și aș abandona, fugind pe coclauri dar nu, nu David! El e puternic. Pare atât de fragil, dar uite ce se ascunde dincolo de cei 12 ani ai lui. Putere încă neînflorită, în stare pură. Incredibil. Aproape îmi vine să îmi scot pălăria în fața perseverenței lui. E o cauză pierdută. Dar el luptă.

Cu viziunea muncii apocaliptice ce o așteaptă, văzând clar capcana și lipsa de speranță a jocului, Alina, înțeleaptă, exclamă : „Ți-a trebuit să faci pariu!”

David( asumându-și până la capăt alegerea și încă zâmbind ghiduș): - Lasă că eu o să vomit când mănânc roșia!

Mă uit de  la unul la altul, admirându-le în secret calitățile atât de diferite. Văzând viitorul și oamenii minunați care au să răsară. Bucurându-mă de prezent.

Îmi plac nepoții mei. Sunt grozavi.