ZIUA 1
Astăzi e ziua cea
măreaţă, dacă o banală zi de joi poate căpăta astfel de conotaţii. Ziua la care
visam de vreo jumătate de an, vise elaborate şi dezvoltate, vise organizate şi
sofisticate. Ziua plecării în vacanţă!!!
Fiind joi, începe totuşi ca o zi complet neoriginală! În felul ei . E destul
de agitată şi condensată în două ore, fiindcă e premierea la şcoală. Nebunie,
discursuri, flori, tocuri. Gata! Două ore nu pot dura totuşi la nesfârşit.
Plouă cu găleata când plecăm!
Cristi e ca un cazan sub presiune. Tot nu
înţelege de ce sărim direct din şcoală
în vacanţă. Ar avea nevoie de o perioadă de acomodare, în care întâi să renunţe
la compresii, să stea un pic, suspendat între două stări şi abia apoi să ajungă
în faza de relaxare. Acum e
năucit, oare e un stres în plus sau e zona de libertate absolută? Drumul, întinzându-se la nesfârşit sub
perdele de ploaie gri, efectul de bubble pe care îl are mereu maşina asupra
noastră, muzica noastră preferată colorând micul spaţiu în care plutim
suspendaţi de-a lungul şoselelor îşi fac încet-încet efectul! Ne relaxăm
amândoi, începem sa glumim, să simţim realmente licăririle albastre ale vacanţei!
Plouă continuu prin toată România. Cu intensităţi diferite, cu viteze
variate. Înaintăm, ne croim drum pe şoseaua devenită uneori râu strălucitor. La Oraviţa, morile eoliene
futuriste , uriaşe, încremenite pe culmile dealurilor nu fac decât să
sublinieze irealitatea spaţiului pe care îl parcurgem. Unde suntem?!
Cât de interesante sunt graniţele oamenilor! O linie. Dincolo de care
limbile se schimbă, realmente peisajul e altul, suflul pământului îmbracă haine
diferite. Pare a fi doar o formalitate, dar mie mi se pare că ţările însele au
ceva specific, inconfundabil. Schimbarea e subtilă. Serbia e la fel de verde ca
şi România. Dar fiecare lot de pământ e cultivat. Lanuri şi livezi, livezi şi
lanuri. Mai puţin sălbatic ca la noi, mai îngrijit. Ordonat. E clar un alt ţinut!
Ajungem la hotel Hamburg – Smederevo. Prima escală. Ploaia s-a oprit. E
curat şi liniştit totul, ca după potop. Paşnic. Suntem în acel spaţiu magic
care precede frumuseţea mult sperată a vacanţei. Recepţionerul nu ştie boabă de
engleză, dar ne înţelegem pe baza de gesturi şi hârtii. Stresul s-a îndepărtat
la ani lumină, râdem din nimic.
Mă pregătesc pentru plăcerea acestei seri, jacuzzi-ul! Temeinic, căci
fiecare punct al acestei vacanţe miraculoase a fost planificat cu multă grija!
Nu degeaba mă consider organizatorul şef! Îmi înşir lumânările, spumantul
parfumat, îmi pregătesc ciocolata şi cartea. Ah! Cât va fi de grozav! Apăs pe
butoane. Nimic! Nimic! Oricât sucesc şi învârt, rezultatul e acelaşi.
Nemernicii!!! Nu funcţioneaza!! Cât pe ce să îmi distrug pacea greu câştigata,
dar mă redresez cu un efort titanic de voinţă, ca un boxer in ring si mă
resemnez să fac o baie prelungită, în urma căreia îmi scade tensiunea şi mi se
face rău! Dă-o-ncolo de baie!!! Mă târăsc în cameră şi , în răcoarea serii ,
îmi revin! Nu îmi mai trebuie din astea, zău!! Totuşi, mă hotărăsc să nu plătesc
camera până nu fac scandal ! Am cărat degeaba lumânările?? Şi câtă pregătire,
irosită în van!! Adică eu plănuiesc minuţios fiecare abur şi ei, sârbii ăştia ,
cu lanurile lor organizate, îmi strică agenda??!!
Dimineaţa ne întâmpină cu soare şi frumuseţe. A venit vara! Abia astăzi, 20
iunie, în faţa acestui hotel, vara a venit! Fericită, mă îndrept spre baie şi
apăs pe întrerupător. Cu un huruit puternic, jacuzzi-ul porneşte!! Incredibil!
Funcţionează! Şi încă cum. Dar suciţi sunt aceştia, să pună întrerupătorul în
afara băii! Las analizele de situaţie şi zdup! Mă arunc în spume şi vârtejuri,
lăsând lumânările pe altădată. Ciocolata am mâncat-o de cu seara! Relaxare perfectă! Cristi mă aşteaptă răbdător
să îmi fac damblaua.
Coborâm. Până eu încerc să discut într-o limbă necunoscută sârbului de la
recepţie, Cristi duce bagajele la maşină. E duşat, parfumat, proaspăt, pregătit
pentru un drum de 7-8 ore . A durat ceva pâna am terminat la
recepţie şi , fluturând chitanţa, am ieşit. Oroare!!! Stephen King!! Scăpat de sub supraveghere strictă, Cristi
lustruieşte cu amor nebun maşina. Străluceşte toată, ca şi faţa lui, de pe care
alunecă stropi de transpiraţie, căci e vară, nu?! Dar de ce freacă acoperişul
maşinii, când noi urmează să străbatem două ţări???!! Apa îi picură de pe
bărbie, tricoul e fleaşcă! adio prospeţime! Văd roşu!
“ Nu puteai să îţi lustruieşti maşina înainte de a face duş??!’’ strig
revoltată ( propoziţie pe care o regret imediat, căci
căldura provocată de frecare, plus soare sârbesc i-a pus o pâcla pe creier şi
îşi scoate smucit tricoul şi se şterge ţărăneste cu el pe frunte şi pe piept!
Da!! Acolo în parcare! Şi cică să îi dau altul!) ‘Imposibil!’, am început să ţip.
Nu se poate umbla la geamantan. Aşa că se îmbracă înapoi cu cel folosit pe post
de prosop şi plecăm. Scrâşnind!
Dupa 10 minute, ne dăm seama că
ne-am răsucit aiurea şi GPS-ul, turmentat de supărare ne duce înapoi în
Romania, aşa că ne calmăm şi revenim la starea fengshuiana. Râdem. E vară şi e
soare. Din fericire, tricoul lui Cristi şi-a revenit şi pare nevinovat. E fresh
bon-bon! Maşina zburdă lucioasă şi imaculată pe autostrada sârbească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu