Întind brațele în lateral și
ating marginile zonei de curcubeu. Delimitată în stânga de trandafiri și în
dreapta de călătoriile verii. Stau așa, liniștita și trag aer în piept.
Trandafirii explodează in frumusețea
lor maiestuoasă, purpuriu-catifea, ape rubinii scăldate în parfumuri dulci,
subtile. Îmi plimb degetele printre ei, atingând aproape cu venerație frumusețea
lor desăvârșită. Capătul curcubeului alunecă deasupra, amestecându-și,
diluându-și propriile culori, dizolvându-se în țepi și petale. Agățându-se de
ei, ancorându-se din înaltul cerului. Cu degete colorate. Cu zâmbet de minune.
De cealalată parte, mâna mea
atinge vara și plimbările ei. Fabuloasa vară. Fabuloasele plecări. Din înaltul capăt al curcubeului șiroiesc
fâșii colorate și strălucitoare ce se încolăcesc printre degetele mele.
Fascinația locurilor noi și a libertății absolute e de un potpuriu vibrant,
luminos, sclipicios.
Iar în mijloc eu. Sub curcubeu.
Simțind trandafirii prin toti porii, respirându-i cu toată epiderma. Pipăind
viitorul și călătoriile lui revărsate peste tot prezentul. Umblu fără grijă prin
lume sub umbrela în șapte culori, în zona de frumusețe senină a fericirii.
Brizele drumurilor îmi flutură părul și mă simt tânără ca atunci, demult. Sunt
neschimbată și în suflet îmi pâlpâie bucuria cu dansurile ei curate. Mă simt
binecuvantată. Recunoscătoare.
Și sunt gata să sar coarda cu
curcubeul, să mi-l înfășor în jurul inimii sau să țopăi bezmetic sub cupola-i
multicoloră.
De-am reuși să ne găsim mereu
trandafirii! Reper și liman în lungile, nesfârșitele zile de muncă și de mers chinuit pe colțuri de pietre, zile când ne rănesc privirile și cuvintele
oamenilor, când chiar tăcerile sunt aducătoare de întuneric! Când drumurile par
să se închidă și sensurile să dispară cu desăvârșire, când clipele curg din ce
în ce mai repede săpând dungi fine pe fața ta, când mișcarea accelerată îți
provoacă vârtejuri de stres și de sufocare. Să poți mereu să te scuturi,
eliberându-te și, ca prin farmec să fii din nou acolo, în zona de curcubeu.
Între trandafiri și vară. Zona unde lumina pâlpâie alinătoare, unde iubirea e plină de zâmbete și visele-plecări
devin pipăibile și colorate. Unde râsul e stăpânul absolut al clipelor. Să
respiri adânc, trăgând în piept aerul proaspăt și dulce al dimineților
originare, să simți liniștea cum îți alină fiecare celulă dureroasă, fiecare
neuron tragic și disperat. Să-ți găsești trandafirii, să-ți fie oază curcubeul.
Să poți să faci asta zilnic, când
povara lumii devine prea mare, tristețea trecerii prea copleșitoare, amărăciunea
pierderilor de-a dreptul strivitoare. Să poți oricând să apeși pe butonul de
coborâre din trenul groazei și să te regăsești, în deplinătatea ta, în rotundul
tău lângă trandafiri. Să te ancorezi de
ei ca de o frânghie ce te separă de marele gol și să stai pur, simplu, în raiul
zen și curcubeic. Armonia să îți aline inima, liniștea să cadă ca o petală albă
uriașă deasupra nervilor încinși și scurtcircuitati și bucuria să cânte osanale.
Să simți că ești un stâlp de
lumină, un paratrăznet pentru curcubeul tău. Să fie totul acolo, gravat în
culorile strălucitoare, Nirvana, Sfântul Graal, aurul alchimiștilor și scopul
ultim.
Știu că a venit momentul. Au înflorit
deja toate cele. Îmi pun vesta de salvare brodată din trandafirii purpurii ai
limanurilor mele și sar în preaplinul verii, plutind fericită sub parașuta-curcubeu.
E bine, nesfârșit de bine! E vremea
dusului pe coclauri. E vremea plimbărilor
prin lume!
Am să las lumina aprinsă.
