ZIUA 3
După aproape 3 ore de condus, părăsim autostrada şi o luăm pe drumuri
înguste, în pantă, coborând spre mare. Parga ne sare în braţe de după o cotitura
şi e exact cum m-am aşteptat să fie! Îmi trag scurt răsuflarea, de surpriză şi
spaimă. Surpriza frumuseţii ei revărsate brusc, fără advertisment, peste toată
fiinţa noastră. Spaima drumului îngust, pe care nu încap două maşini, dar sunt
peste trei parcă, motociclete în toate părţile, şi un du-te vino de vacanţă, ce
mă ameţeşte prin haosul implicit.
Mă agăţ bine de portieră şi absorb imaginile, sperând să scăpăm cu viaţă.
Case pastel sau aprins colorate, inundate de flori. Brazii se împletesc cu
măslinii, portocalii cu lămâii şi orhideele cu cactuşii! Murmurul turcoaz al mării
bate în ţărmurile albe. Detalii pitoreşti răsărind la fiecare curbă. Un aer
veneţian? Turcesc? Sau pur şi simplu grecesc? Parga pare o bijuterie strălucitoare
licărind în salba golfurilor ei verzi-albăstrui.
Mă pregătesc de propria mea tragedie greacă. Ajungem la Ionion Beach, hotelul unde am facut
rezervare cu patru luni în urmă şi unde acum nu avem cameră. Grecul, lejer, în maieu şi pantaloni
scurţi, apare pe motoretă. Îl bombardez cu reproşuri, îi explic cum mi-a
distrus el mie vacanţa, viaţa chiar, de ce nu?!!!
-
Relax,
madame! Relax!! Sorry,
sorry!
Asta e tot ce apucă să spună. Eu, din nou, că e inacceptabil, că e
incalificabil, că e insurmontabil! El că să mă relaxez , că rezolvă totul! Că
stresul nu e bun pentru vacanţă şi că totul o să treacă şi că o să fiu foarte
fericită! Zâmbeşte dulce vorbind despre fericirea mea viitoare. În cele din urmă , ne urcă pe rând pe motoretă
şi ne duce să vedem Pelagos Resort. Eu, pe motoretă!!! Am trăit să o văd şi pe
asta! Trebuie să uit de supărare şi să mă încleştez zdravăn de spatele lui,
altfel risc să îmi pierd şi ipotetica fericire viitoare.
Cu o figură dramatica şi cu lacrimi în ochi, mă las convinsă să accept noua
locaţie( de-a lungul zilelor, vom delibera şi vom concluziona că a fost o locaţie
perfectă, mult mai bună ca prima!) şi , după ce uit o cheie în cameră şi
Apostolis grecul sare peste balcoane , după multe învârteli cu bookingul, pe care
suntem rugaţi să îl anulăm, după o reducere-bonus de 100 de euro şi după multe
meandre negustoreşti, iată-ne instalaţi pe cel mai frumos balcon cu putinţă!
Dintr-o ochire, privirea îmbrăţişează safirul mării, cetatea veneţiana şi
livada de măslini ce şerpuieşte pe deal în jos!
Alex ( pe care l-am pescuit de la aeroport , la Preveza) ni se alătură pe
balcon. Stăm ca boierii, instalaţi în lumina fierbinte şi susurul continuu al
cicadelor şi sporovăim.
Vacanţa a început în mod oficial!
Pe la 6, considerând că s-a îmblânzit niţel vipia, plecăm în cercetare. Descoperim
Aleea Diagon, Cristi o botează aşa, o alee în pantă, bună de scos sufletul din
om după fiecare prânz şi după fiecare cină. O vom urca cu burţile pline,
gâfâind ca ocnaşii, roşii ca racii, cu sudoarea alunecându-ne pe spate, o vom
urca blestemând-o în timp ce râdem, în
toate zilele noastre parghiene. Uneori de mai multe ori pe zi. Noroc cu nenumăratele buticuri presărate de
fiecare parte! În prima zi nu mi s-a
părut nimic frumos. Pe măsură ce m-am obişnuit cu stilul grecesc, fierbinte şi
dezordonat, înecat în culori de pământ şi amestecat, obiectele au început să mi
se pară tot mai tentante şi demne de a fi cumpărate. Au căpătat o valoare a lor
intrinsecă.
Îmi dau seama că Alex mă priveşte cu aceeaşi mirare neterminată, lucidă,
cum pot oare să mă transform în aşa ceva?? În femeia nesătula, avid cumpărătoare
de suveniruri! ‘Iacă!’ îmi spun în mintea mea! ‘S-o vezi şi pe asta!!! Adio
luciditate!’
Intrăm într-un magazin cu de toate. În timp ce noi analizăm concentrat
etichetele, Alex strigă victorios din fundul magazinului: ‘Uite, COLA!!!”.
Poftim! Cât e si el de raţional!!
Fiecare cu ce-l doare!
Am uitat să precizez că noi, părinții educaţi şi maturi, români adevărați din moși-strămoși suntem aici pe
banii fiului, care lucrează acolo, la el in Anglia, exact de o luna întreaga. Aşa ca glumele asupra
bugetului se ţin lanţ ! Cine ne-ar auzi ar crede cine ştie ce, dar adevărul e
că Alex mi-a dat mie toţi banii lui şi eu fac ce vreau cu ei, inclusiv cumpăr
cadouri pentru prietenele mele. Cine a mai văzut aşa ceva??!! Doar asta
inseamna familia!!
Cri: - Aş bea un frappe!
Ale: - La
Keops, tată! Acasă, în Petroşani!
Cri ( sfârşit de zăpuşeală şi gâfâind după Aleea Diagon):- Pot să-mi iau o
apă minerală?
Ale: - Este peste buget, tată!
E seară, stăm paşnic pe balcon, urmând îndemnurile înţelepte ale relaxării
greceşti, când auzim bubuieli în uşă. Năvăleşte Apostolis, a uitat complet de
calmul pe care ni-l recomanda la amiază, interpretează propria lui partitura în
tragedia zilei. Că nu a fost el drăguţ cu noi? Nu ne-a găsit el locaţia asta
minunată? Nu suntem noi mulţumiţi? Uite, ce privelişte! De ce suntem cruzi şi
vrem ca el să sufere? Ne dumirim cu greu, în timp ce asistăm relaxaţi la comedia
durerii , foarte bine jucată, de unde rezultă ca a repetat mult la ea.
Booking-ul vrea sa îl amendeze cu 200 euro pentru că a facut overbooking, iar
noi, clienţii mulţumiţi trebuie să îl ajutăm şi să îl salvăm de furia îndreptăţită a platformei globale de rezervări. Ceea ce şi
promitem, după ce negociem şezlongurile şi umbrela de a doua zi. Vom anula
rezervarea pe Booking, vom spune acelora cât suntem de super-extra-mulţumiţi,
dar şi el va reduce dramatic preţul la propriile şezlonguri! Ne-am adaptat
ţinutului. Totul se negociază.
Spectacolul fiind încheiat cu maximă satisfacţie de ambele părti, Apostolis
se retrage, pregătind probabil scenarii de supravieţuire pentru viitorii clienţi,
iar noi admirăm luminiţele navelor din depărtare, licuricii golfului albastru
cerneală.
O zi plină. O zi bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu