La vie est belle

Cri: - La ce film ne uităm diseară, de Ajun?!

Li:   -„Life is beautiful!”

Cri:  - Ba la Scrooge!

Li:    - Nu ne uităm la nici un Scrooge! Ne uităm la „Viața e frumoasă!”. Știi bine că Alex nu l-a văzut! ( argument hotărâtor!). Și nu vrea scroogiul tău!

Ale (care a făcut stânga-dreapta, ca la un meci de tenis): - Hei, eu zic să ne uităm la un film pe care nu-l vrea nimeni!

Li( stupefiată ): - A, da, pe Alex nu l-a întrebat nimeni…

Cristi scotocește prin dulapurile lui Alex și e fascinat de diversitate. Invadat, oripilat, pe modul de supraviețuire, Alex stă cufundat până în gât în laptop, visând la luna ianuarie. Când va rămâne fără părinții cei băgăreți.

Cri:  - Uite, Lili, usturoi! Și ceai de piersici! Și chibrituri!

Ale:  - Am chibrituri???

Cri:   - Și supă de coriandru! Asta ce e?

Ale( exasperat): - Linte! Supă!!

Cri( mulțumit la maximum): - No, mi-o plăcut pe-aici, prin dulapuri!

Alex ridică privirea, încântat de încântarea tatălui. În sfârșit, un părinte mulțumit! Că mama...

Li( plină de încredere): - Știu să încarc Oyster-ul acum. Mi-am revenit.

Ale:  - Din ce ai tu, mamă, nu îți mai revii!

Sunt bolnavă, gripată cobză, iar ședințele zilnice de cumpărături prin Londra nu mă ajută deloc. Oare ar trebui să renunț la ele?! Hm. Alex tot vrea să îmi aplice noile lui metode de tratament, proaspăt „fundamentate științific”. Ele constau în îndoparea cu medicamente, ca pe gâște înainte de tăiere. Simt că fiul meu devine tot mai strateg pe zi ce trece! Ce simplă metodă aplică! Ce măreție esențială. Nu are cum să dea greș. Iei medicamente cu găleata și trebuie să îți treacă! Dacă supraviețuiești.

Ale: - Hai, mamă, ia-ți pilulele. Ai luat praf din ăla?!

Li:  - Nu acum. Mai târziu. De-abia am înghițit un nurofen. Plus că nu-mi place praful ăla deloc. De ce nu ai luat și tu cu aromă de lămâie?! E îngrozitor. De ce să îl mai iau? Conține aceeași substanță ca și nurofenul. Nu îl iau și pace!

Ale( neînțelegând aceste fandoseli inutile): - Tată, ajuta-mă să-i dăm Praful!

Cri: - Eu nu mă bag. Nu se știe ce urmări poate să aibă.

 Încerc sa pun mâncarea la cuptor. E electric, si tot apăs pe butoane, încercând în mod inutil să-mi aduc aminte ce am învățat cu o zi înainte. Cei doi Alfameni mă privesc cu milă și superioritate tehnologică.

Cri:     - Trebuie să răsucești butonul, femeie!

Alex( milos)-: - Las-o, măi, în pace, că e bolnavă!

Cri:     - Tușește doar, ce-are a face cu butoanele?!

Lili:     - Mă doare și capul, sărăcuța de mine! Și m-ați pus să gătesc!

Cri( nemilos):  - Oooo,  golitul unei pungi de cartofi în tavă se numește gătit?! Draga de tine! De la Jamie Oliver ai învățat?! Astea nu le scrii, Liliuca, nu?! Să nu dai prost pe hârtie!

Alex( părăsindu-și rolul de apărător credincios al mamei): - Las’că le scriu eu!

Ca părinți evoluați și deschiși la minte( în preajma lui Ale ne străduim din răsputeri să ne menținem această imagine, cu prețuri dramatice câteodată!) facem mereu tot felul de trăznăi.  Cristi e la telefon acum, exersând noua funcțiune arătată de fiul nostru. Vorbește de bolund cu micuța cutiuță neagră, rostind clar și rotund: „Weather in Romania!”

Nici un răspuns din partea lui Google. Cred că e ocupat.

Cri ( sătul până peste cap de asemenea giumbușlucuri):- De ce nu răspunde? Ce are pronunția mea?! Abil, face un research rapid. Hei! Fiindcă m-ai pus să pun pe vibrații!!! De ceeee??

Ale( care a insinuat subtil că asta e o limită ce trebuie depășită, o provocare măreață):   

       -Păi să nu mă deranjezi cu bip-bip-bip.

Ne grăbim să plecăm spre cinema. Ne așteaptă noul Star Wars. De fapt, singurul care se grăbește e Cristi. Asta pentru că vrea să îl contracareze pe Alex, care mereu ajunge la un fir distanță de a nu mai ajunge. Așa că se apucă să spele vasele, plin de zel creator. Îl admir, stând fericită pe canapea. Termină, se șterge pe mâini, când Alex exclamă suav:

                               - Știi că mai e o farfurie aici.

Cri( impacientat) : - Păi de ce nu mi-ai spus mai repede?! Că ne grăbim!

Ale: - Nu știam ce faci acolo, la chiuvetă!

Cri: - Ce puteam să fac?! Să mă spăl pe picioare?!

Li( strâmbându-se teribil): Ale, ceai din ăsta, cu praful ăla infect, să nu îmi mai faci niciodată, chiar dacă sunt pe moarte!

Cri( în engleza lui aplicată): - Killing the Tenie! Killing the Limbricus!

E seară plăcută în familie. Așteptăm cina comandată ( să nu exagerăm cu îndatoririle de familie, cu mama gospodină, zău așa! Aici nu prea se gătește și în plus, sunt bolnavă doar!)

Cristi pune la televizor imaginea unui șemineu, cu un foc superb.

-          Uite, Alex, mai trebuie să investești într-un spray cu aromă de lemne!

Ale:   -  Exact ce îmi lipsea prin dulapuri!

Ale( meditativ ): - Oare ce dorință am eu vizavi de voi?! Hm.

Cri: - Să ne duci în Hyde Park, să ne dăm pe linghișpirul ăla uriaș! Știi, Lili, care?! Care te întoarce în sus și în jos.

Li( dând din cap vehement!): - Eu am ceaiul lui Alex pentru asta!

Ale: - Te dai jos din el altă persoană!

Cri: - Altă personalitate!

Li: - Cum vă spuneam, eu am ceaiul! Vreți să-mi vedeți personalitățile multiple?! Multilateral dezvoltate?!!

Cri: - Mai bine nu, și una e prea mult!

Anunț fericită breakfăstul de a doua zi, e sănătos, e refreshing după atâtea zile de sandvișuri, eu singură l-am proiectat și Cristi îl va realiza. Shake. Așa da! În sfârșit vitaminizez copilu’. În sfârșit stau și eu degeaba dimineața! Toată ziua trâmbițez ce se va întâmpla a doua zi în zori de zi. Nu de alta, dar să se obișnuiască toți cu gândul înfiorător.

Ale ( luându-și inima-n dinți, pe seară): - Mâine dimineață  mâncăm numai fructe?! De mult vroiam să întreb asta!

Îl țintuim cu privirea, amândoi deodată, foc încrucișat. Suntem părinți până în măduva oaselor acum. Și el va mânca fructe și cu asta basta!

Ale ( scuturându-se de oroare): - Mai este unt Anchor?! Sper să-l mâncați, că mie nu-mi trebuie grăsimea aia!

Cri: - Doar nu crezi că ți-l lăsăm ție! Îl cărăm, că valizele sunt goale.

Ale: - Ei, goale! La câte cumpărături ați făcut zilnic prin toate mall-urile Londrei. Văd că stilul ăsta de viață vă priește. Stilul mollar!

Aprob entuziasmată la gândul valizelor burdușite de hainele obținute cu mare truda în nenumărate preumblări pe Oxford Street! Știți ce lungă e strada aia când ai gripă??!!

Cri( analist politic, cu o exprimare rafinată): - Stai să-l vezi pe Trump când vine la putere și se uită pe hartă. România? Beee. Bulgaria? Beee.

Li( filozoafă):  - Omenirea se duce de râpă. Dar mai știi, poate mai rezistă un pic.

Ale( sceptic, de când a trebuit să accepte brexitul): - Nu știu ce să zic. Măcar voi v-ați făcut damblaua prin mall-uri.

Nu stiu cum, exasperați de politicile mondiale, ajungem să ne uitam pe youtube  la clipuri cu rechini, gorile, junglă.

Ale: - Eu n-aș fi fost explorator acum 500 de ani, ca Francis Drake ăla! Brrr.

Cri: - Eu eram reparator de ceasuri.

Ale: - Dar totuși, eu ce-aș fi fost fără calculator?! Jester!

Li:   - Eu eram boieroaică- scriitoare.

Cri:  - Vai, Lili, de acolo ți se  trage finețea! Norocul meu că te-am întâlnit în vremurile astea! Știti corabia aia a lui Sir Francis Drake?! Aia de pe malul Tamisei?! Vă dați seama, lemnul ăla a fost peste oceane,  acum sute de ani! Chestia aia mică a plutit peste tot! Uimitor !

Li ( cuprinsă de admirație nețărmurită):  - Ce curajoși erau! Noi categoric nu suntem din  neamul lor!

Cristi stă în genunchi și freacă covorul lui Alex, care se limpezește miraculos sub ochii noștri.

Ale(mirat la culme): - Uite că se curață, măi!

Cri:             - Dacă își dă cineva interesul!

Li( meditativă, de pe canapea) : - Oare e nevoie de un covor nou? Albastru?!

Ale ( îngrozit subit):   - Nici să nu te gândești măcar!

În toate magazinele uriașe, zăbovim în neștire la parfumuri. Ca de obicei, Cristi se scaldă în efluviile planetei, deschizându-și toate simțurile spre absorbție maximă. Până la sfârșitul zilei, va lăsa în urmă-i un râu de miresme amestecate și va păși ca un pașă în palatele lui de smaralde și rubine! Eu îl voi urma ca o sclavă supusă, încercând să nu mă înec în abundența florală. Pentru el, toată planeta e adunată în sticluțele colorate. Niște lăcrămioare aici, un pic de mosc dincolo, ambră și ocean, brazi și salcâmi, le înghite și le soarbe prin toți porii, e ca o camilă însetată, după luni de zile în deșert. 

Ce, doamne, să fac în timp ce el adulmecă ca un bullterrier?! Mă apuc și încerc și eu diverse parfumuri, până amețesc. Zăpăcită de asalt, amețită până la leșin. fac descoperirea vieții mele. Cel mai tare parfum ever. „La vie est belle!”. Mă fascinează chiar din rostogolirea silabelor. Romantic și pretențios, aduce a cafenele franțuzești și a plimbări pe malul Senei. Iris venețian și iasomie, floare de portocal și esență de patchoulli, o nouă filosofie și propriul drum spre bucurie. Îl vreau, îl vreau, dar chiar îl vreau. Înnebunesc subit. Asta nu cred că sunt eu. De la prafurile lui Alex mi se trage. Aoleu, dar cât costă minunea?!!! Ce mă fac acum?!

Recunosc, shopping-ul ăsta provoacă niscaiva stricăciuni la cap. Mă despart cu greu de frumusețea mărturisită delicat a parfumului perfect, ies în aerul blând al iernii londoneze și îmi readuc brusc aminte că sunt bolnavă, că zilele vacanței se apropie de sfârșit, că în curând vom redeveni provinciali de România. E de rău. Mă ofilesc văzând cu ochii. Adevărul îmi sare repede în ochi. E limpede, doar sunt capabilă de o analiză psihologică sumară! Parfumul cu pricina e magic, e scris în numele lui. Fără el, viața nu mai poate fi suportată, te loveste depresia. Categoric. Depresia grea, a sfârșitului de lume. Ce mă fac?! Uite cum arăt! Uite cum mă simt! Săraca de mine! Și gripată, și fără parfum pe deasupra!

Alex rezolvă problema rapid, ca un mare strateg ce se află. Cumpără doua cutiuțe frumos ambalate, fermecătoare, delicioase. Pe ambele scrie cu litere brumate „La vie e belle!”. Să am până la viitoarea vizită. Să fiu tot veselă și să zburd prin zile cu portocale și iriși.

Acasă, în iarna asta lungă, care pare să nu se mai sfârșească, gri și plumburie, îmi încep fiecare zi învăluindu-mă în mantaua mea de patchoulli, în portocaliu și irizări de lumină. Merg zâmbind lunatic pe străzi, printre zile și oameni, în timp ce parfumul îmi șoptește mereu  lângă ureche.