Borcanul cu ardei iuti

          Mă uit la borcanul aproape gol. Ardeiul e tăiat mărunt și a căpătat o culoare aproape cenușie. În curând totul se va termina și voi fi nevoită să-l arunc.
         De obicei, scot ardeii iuți din frigider, cu un gest mecanic, aproape la fiecare prânz. Uneori le arunc o privire în treacăt și conștientizez cum scade nivelul  oțetului. Alteori nici nu bag de seamă, cu senzația nemărturisită că vor fi veșnici. Fiindu-mi frică de nemurirea lor, fiindu-mi spaimă de terminarea lor.  La început au fost verzi, amestecați cu ceapă albă, culori vioaie și pline de sevă și iuțeală. Încetul cu încetul, s-au pălit cu totul, dar gustoși până la final. Un borcan destul de măricel, de care am tras vreun an și trei luni.
          Ardei iuţi puşi  la murat de tatăl meu. Îi plăceau  foarte mult, chiar şi supa de tăieţei o mânca cu ardei iuţi. O chestie ciudată pe care o făcea din copilarie şi care mereu mă făcea să-l privesc uimită. Cine a mai auzit de supă de pui cu ardei iute??!!  Cred că punea şi pâine în zeamă, moştenire a vremurilor de foamete, poate.         
          El i-a tăiat pe toţi, ardei şi ceapă laolaltă , a pus condimentele, a turnat marinata, a închis borcanul. Apoi, înainte de a deschide borcanul, a murit.
          Mama mea a vrut să-l arunce, dar i-am zis că-l iau eu, şi mie îmi plac ardeii iuţi la ciorbă. E păcat să se irosească. Apoi, timp de un an şi trei luni, am mâncat din ei, întrebându-mă cum de omul care i-a tăiat nu mai este. Părându-mi-se morbid să îi mănânc şi neputând să-i arunc. Imaginându-mi , din când în când, mâinile lui, având o formă asemănătoare cu a mea, cum tăiau ardeii roşii şi galbeni şi verzi. Imaginându-mi asta cu ciorba în faţă, aburind ispititor şi ameţită uneori de lacrimi.
           Alteori uitând. Uitând încetul cu încetul. Vina şi oroarea dispărând treptat, ascunse prin cotloanele sinelui, la păstrare pentru o altă viaţă. Durerea aprinsă la culoare cenuşindu-se asemenea ardeilor, pierzându-şi iuţeala. Păstrându-se doar ca amintire, ideea unei lacrimi demult uscate. Undeva , există o durere. Împuţinându-se , ca borcanul meu. Borcanul lui.
           Mă uit la recipientul aproape gol. Cred că în vreo patru zile îl voi arunca. Deşi nu mă simt în stare să mai înghit ultimele bucăţele. Ultimii ardei tăiaţi de tatăl meu.

                 Care a murit demult.