Jocul de bile

          De câțiva ani joc bile. De peste 10, cred. E un joc pe calculator care presupune alinierea bilelor de o anumită culoare, pentru a obține puncte. Pe verticală și orizontală. Nu presupune inteligență sau alte abilități mentale. Cu excepția îndemânării de a mișca bilele.
         În ciuda acestui fapt, cred că reușesc să îmi depășesc propriul punctaj, cu puțin, doar o dată pe an. Îl joc dimineața, seara, de câte ori apuc. Cam într-o oră mă plictisesc groaznic de el. Dar după o jumătate de oră, de-abia aștept să îl joc din nou.
         Scopul declarat, pe lângă plăcerea pe care mi-o provoacă în primele 30 de minute, este acela al relaxării. Mă face să uit de toate, pur și simplu îmi oprește  gândurile, morișca aceea neplacută și stresantă care îmi face inima să bată neregulat și prea iute. Ca o infuzie de calm și inerție, în fața vâltorii vieții. O infuzie de ceai de tei.

          E ritualul meu de fiecare zi. Momentul meu de calm și plăcere. Cafeaua mea de dimineață. Cafeaua mea de după-amiază. Nu e deloc inteligent. Nu presupune folosirea rațiunii. Dar e dependența mea.

          Astăzi am realizat că îmi trăiesc viața ca și cum aș juca bile. Că viața mea a devenit un joc de bile. La fel de adormitor, de mincinos, de cufundător în inerție. În moarte. Tot ceea ce fac e să-mi adorm trăirile, să îmi potolesc vâltorile. Spaimele. Chiar și bucuriile.
         O ceața groasă mă înconjoară, mă protejează, nimic nu mai ajunge la mine întreg.  Oare jocul
m-a găsit pe mine? Sau eu pe el?!
         E ca și cum am rezonat atât de puternic cu încercarea de a alinia bilele, încât repet înnebunitor aceeași și aceeași mișcare, în speranța că de data asta o să reușesc. În viața mea reala. La fel și la fel potrivesc bilele rosii (nu-mi plac decât cele roșii), 1, 2, 3, 4, 5, apoi, bum! Construcţii frumoase, elaborate. Eliberate de haos. Apoi tot eșafodajul se aglomerează și se prăbușește.
         Iar eu o iau de la capăt. Dacă asta nu e nebunie, înseamnă că e doar prostie. În stare pură. 
         Planul meu e același în fiecare zi, în fiecare an:  “Dacă spun asta și apoi fac asta, dacă încerc așa și apoi fac pasul acesta, o să reușesc.” Și mereu, încă o dată , zilele vieții mele se diluează și încurcă, de nu mai rămâne nimic din ele. Dar de ce o iau de la capat??!! De ce încerc din nou?! De atâția ani încerc sa îmi construiesc relațiile, ca pe un joc dificil de bile, dar nu îmi iese niciodată. Se cufundă în același derizoriu al compromisului, al minciunii, al apatiei. Apoi încep din nou cele câteva minute de plăcere și mă păcălesc că acum voi reuși.    

          Nu reușesc niciodată.

          Pentru că nu pot reuși singură. Astăzi am înțeles și acceptat asta.

          Astăzi am terminat-o cu bilele din viața mea. Jocul s-a sfârșit.