Jurnal de Parga - Ultima zi

ULTIMA ZI

Îmi plac ritualurile. Ador obișnuința. Ordonează și îti dă un plăcut sentiment de siguranță. Punctele care o delimitează sunt stâlpii de care te agăți, să nu fii luat de curenți. Normal, oricine știe că pot veni viiturile și adio sentiment de siguranță, dar asta se întâmplă numai când plouă mult.

Iar în  Parga nu plouă deloc. Din păcate, după ce  am stabilit clar și am îngroșat cu markerul ritualurile vacanței: plajă, caniculă, toropire, frumusețe,  trebuie să ne pregătim deja  ritualul de trecere. Înapoi, în lumea reală. Mă alin cu gândul că mai pot totuși să experimentez nuanța dulce amăruie a Ultimului: ultima clipă, ultima dată. Așa trăiesc eu pe muchie de cuțit! Îmi zic că e ultima zi la Parga. Din această existență.

Stau cufundată până la gât în Marea Ionică, doar ochii mi se văd  și îmi savurez la maximum acest înec metaforic în albastru. Pictură în bleu sus, turcoaz jos și doi ochi la mijloc. Lacomi.

Suntem la Bacchus. Ultima masă. ‘A, Familia!”, exclamă chelnerii afabili și sosesc platourile uriașe, un prânz gargantuesc al condamnaților. O adevarată sinestezie, culori și gusturi contopite: caracatiță, roz-purpuriu, cu o ușoară aromă de fum, ardei roșu copt, umplut cu alb, ciuperci îndesate cu verde de alge, pachețele misterioase umplute cu tot felul de culori. La plecare, strângeri de mână, zâmbete și un mic cadou pentru noi, o sticla de ouzo. Plecam în transă, transportați de atâta căldura umană aruncată spre noi, niște călători oarecare. Pur și simplu. Sau poate au fost impresionați de așa mâncăi?!

 O ultima ascensiune pe Aleea Diagon și senzația plăcută de sfâșiere fierbinte a respirației.

 Ritualul trecerii mai presupune și refacerea bagajelor, sarcină destul de neplăcută, pentru că toate hainele pe care le îngrămădești în geamantane suferă de același simptom al sfârșitului: sunt epuizate fizic și moral și emană o energie negativă. Pe care încercăm să o combatem dansând total aiurea pe melodia piraților. E clar că vrem sa îndepărtăm spiritele rele cu mișcări șamanice. Ale își ia inima in dinți și pleacă în camera lui , să se pregătească de marea despărțire. Subconștientu-i, îngrozit probabil de părăsirea părinților iubiți( şi cam cheltuitori!), încearcă să împiedice prin orice mijloace această despărțire dureroasă  și îi pune bețe în roate. Deși are cheia în mână, nu își poate deschide ușa. S-a blocat! Vrea să treacă de pe un balcon pe altul, Cri nu îl lasă, zice că trece el. Imaginându-mi cum se vor bălăgani pe margine, intru în panică și spun că eu voi trece. Sunt mai ușoară. Parcă e un film de proastă calitate, în care fiecare vrea să se sacrifice pentru celălalt, aruncându-se de la înălțime. Vizualizez  finaluri tragice și stupide. ‘Să o sunăm pe proprietareasă!”, propune Cristi. Cei doi masculi Alpha decid totuși că e prea jenant să socializeze în miez de noapte, mai bine să treacă la sărituri artistice. Ballet boys! Exasperată și aducându-mi aminte că Alex  a fost recent salvat de un elicopter, după o decizie similară,  mă duc pe furis să deschid eu ușa, în timp ce ei se împing unul pe altul, luptând bărbătește pentru dreptul de a sări primul.

Bag cheia, răsucesc și poftim! Ușa se deschide din prima! Miracol! Sunt salvatoarea familiei. Femeia din umbră. Mă dau modestă, probabil au încurcat cheile, dar știu că forţe absconse au fost la mijloc. Sabotând plecarea.

Orice ultimă zi are și o ultimă clipă.  Dar la noi, ultima clipă a inclus ceva abateri de la program, numite așa cu mult calm de sorginte  greacă. Un avion german, care a avut 4 ore întârziere și care   l-a facut pe Ale să călătorească aproape 24 de ore, pentru că a pierdut toate legăturile.( Cum să întârzie un avion german??!!) O tabletă uitată de mine în cameră, care ne-a facut să ne întoarcem 4oo km, pentru a o recupera.  Dar până la urma am reușit să ne smulgem și să ajungem acasă, unde, bineînțeles, ploua. Furtunos, chiar. Cerc complet.

 Parga locuiește acum cu noi, într-un magnet de pe frigider. În colțul din dreapta, sus. Îl văd ori de câte ori ridic privirea. O văd ori de câte ori mi-e dor de turcoaz.