Ani de zile m-am certat cu C. când venea vorba de muncitorii care ne lucrau
ceva sau funcționarii care ne călcau casa din diverse motive. Eu consideram că
aia e meseria lor, sunt plătiți, nu e cazul ca noi să îi mai servim cu cafele,
sucuri sau mai știu eu ce! Argumentul
meu suprem era că “Ce?!! Eu primesc vreo cafea sau ceva la locul unde
muncesc??!!”
Să-și facă fiecare treaba! Pentru care e plătit!
Iar C. se zbătea între viață și moarte să le ofere cafeluțe, în ceștile noastre din
casă (dacă se putea cele mai bune!) și
se agita să le cumpere suc sau mai știu eu ce. Ba chiar să îi şi hrănească.
Mai nou, mi s-a luminat mintea, m-a cuprins înțelepciunea. Ce inutile
certuri! ( vorba vine! certuri!). Atitudinea lui e cea bună, fundamental umană,
plină de ancestral bun simț! Nu mercantilismul meu capitalist! Normal e să vorbești cu oamenii, să le
acorzi atenție și importanță. Să înțelegi că ei nu sunt doar niște marionete
care îți fac ție treaba.
Normal e să nu te miști prin lume ca
printr-o sală cu oglinzi, care reflectă la nesfârșit aceeași imagine, pe tine.
Abia acum îmi dau seama cât e de terifiantă orice colectivitate umană în
care indivizii se mișcă pe dungi paralele, făcându-și fiecare treaba. Pentru care
e plătit. Neinteresându-se unii de alții, crezându-se, fiecare, mai bun decât
ceilalți. Bârfind, criticând, dezamăgind.
Dialoguri țipate și ieșiri grotești ce sfâșie limita firava a conversației politicoase. Ce sfâșie însăși
substanța umanității. Lăsând-o tremurând în fața dinozaurilor.
Așa că astăzi zâmbesc cu drag, de câte ori pe C. îl apucă frumusețea gestuală!
Acum , de exemplu, niște muncitori sparg prin subsolul blocului, o lucrare comună
pentru toți locatarii. Iar el caută tăvi prin casă pe care să le ducă cafeaua!
( sper că nu le dă din cea franțuzească!!) Nu că pe altcineva din tot blocul l-ar
interesa! Iar eu stau calmă, butonând la calculator și urmărindu-l cum se agită.
Eventual mai dând din gură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu