Jurnal de Parga - Ziua 4

ZIUA 4

Am dormit cu geamul deschis ( bine că e blindat cu plasă!) , nu am reuşit să dăm drumul la aerul condiţionat, deşi băieţii au studiat bărbăteşte ce şi cum, de la cabluri lipite de pereţi, până la cercetări exhaustive desfăşurate pe net. E stricat şi ăla, conchidem, deşi am început să realizăm că sunt chestii absconse, secrete, care ne împiedică să pornim tehnologia aferentă camerelor.

 Deschid încet ochii în murmurul furişat al valurilor, ieşim pe balcon, dimineaţa se întinde vălurită în tonuri răcoroase  de gri până departe, la linia orizontului. O cafea fierbinte şi petrecem două ore minunate, rotunde, aurii. Griurile se pliază în dungi din ce în ce mai înguste, înlocuite cu nuanţe de albastru şi verde, răcoarea ca o părere devine arşiţă. Apare şi Alex, cam somnoros, pe balconul de alături, ne vede cu zâmbetele până la urechi şi vine repede la cafea cu işlere. Aproape de 10 suntem pe plaja lui Apostolis, care e încă pustie, ocupăm şezlonguri, umbrele, asumându-ne drepturile negociate şi oftăm mulţumiţi. Eu, războinica Carpaţilor, nu am de gând să plătesc, Cristi, care e o persoană decentă, nu ca mine, spune că nu există aşa ceva, Alex mustăceşte şi nu e clar de ce parte înclină.

 Dar “Relax!”. E plaja grecească cu soare şi pietricele, visată încă din oraşul nostru ploios şi rece, închipuită în luni de iarnă nesfârşite. Are tot ce-i trebuie. Dealuri înverzite, palmieri, cetăţi în ruine, ape turcoaz, şezlonguri colorate, bărcuţe albe,  farmec cât încape şi căldura să-ţi ajungă pentru un an întreg.

 Li ( explicând detaliat ce planuri de bronzare accelerată are):

          - Eu mai stau  numai cu picioarele, că alea se prind mai greu!
Cri:   - Tu să stai cu capul, că la tine ăla se prinde greu!

 Ale ( citind ’Simpify your life!’ ): - Scrie aici că se lucreaza prost sub presiune.

Li:    - Eu lucrez bine sub presiune!
Ale:  - Zău?!
Li:    - Ei, mai uit câte ceva....
Cri:   - Cam 90% !

 Ale:  - Mâine mergem la castelul lui Ali Pașa!

Cri ( uitându-se în pliant) : - Trebuie? Chiar trebuie? Că uite, e numai un pătrat!!

 Ale:   -Mama asta nu scrie deloc glumele! Stă degeaba! De mâine îmi scriu  singur poantele!

Cri:    - Le faci poză!

 Mă hotărăsc să-mi aplic singură tratament  alternativ și fac o plimbare lungă pe plajă. Pietricelele îmi înțeapă dureros tălpile, dar sigur e o presopunctură de toată frumusețea. Cine știe care vor fi rezultatele?! Mă întorc cu un pumn de pietre colorate și cu marea descoperire că mai încolo plaja are și nisip. De mâine, adio Apostolis! Normal că la plecare nu plătim, suntem încă în daune morale. Dar facem cu mâna frumos și zâmbim relaxați.

 Ne găsim o terasă superbă , cu priveliști mirobolante, ne instalăm mulțumiți și comandăm mâncare grecească. Souvlaki și ouzo. Ne uităm în jur și ne mirăm ce pustiu e la asemenea frumuseșe. Apoi ne dumirim, dar prea târziu. Avem de-a face cu psiho-grecul! A uitat să fie relaxat ca tot neamul lui, e varianta nervoasă și încruntată, e supărat probabil că i-am stricat fengshuiul cu prezența noastră turistică. Șterge întruna masa, ne vine să îi si cerem scuze că paharul aburit a lăsat apa, că o picătură de suc a sărit ghidușă pe tăblia lucioasă. Am crezut că ne și bate când Alex l-a întrebat cât mai durează. I-a răspuns șuierat că Souvlaki durează întotdeauna! Alex, mânat de nu știu ce aghiuță:’ Cât? O oră? “La care, frecând din nou masa, printre dinți, i-a spus să nu îi pună vorbe în gură, pe care el nu le-a rostit niciodată!! Hait! Deoarece conversația ascundea pericole neprevăzute, am tăcut mâlc și am așteptat cuminți măreața mâncare. Care a fost bună, din fericire. Am plecat pentru totdeauna și pe acolo nu am mai călcat. Veci! Oare să-i dau  un review ?

 Lili, tulburată de evenimente, scrie în mijlocul unei alei în pantă( cum altfel?!).

Ale:  - Uite la mama, zici că-i Arghezi!

 Obosiți după înfruntarea psihică, somn de după-amiază, în lentoarea caldă a camerei, în murmurul soporific al cicadelor din livada de măslini. Apoi colindăm prin castelul venețian, admirăm ruinele printre care licărește smaraldul îndepărtat al mării , ne imaginăm tot ce putem să ne imaginăm, bătălii și frumuseți uitate, și revenim ușurati în Parga cea prezentă și năpădita de flori.

 Cri:  - Uite, Li, tufe! Ce faine, nu au țepi!

Ale:  - Îs tufe, tată!
Cri:   - Dar frumoase!

 Pe aleile pictate cu flori adevărate, Cristi își cumpără ochelari de scufundări și tub de snorkelling. E visul lui de când era copil de Lonea. Îi strălucesc ochii ca la bufnițele parghiene.

Cri:  - La anul trebuie să îmi cumpăr labe și binoclu și ...ce îmi mai trebuie?

Ale: - Un iaht!

 Mâncăm pizza Gyros la taverna Flisvos. Cuvintele astea grecești par a fi amestecate alandala și aruncate relaxat de colo-colo. Să nu mai vorbim de alfabet, uneori îmi vine să-mi întorc capul în toate direcțiile, ca o suricată beată de soare, încercând să asamblez liniile în litere. Degeaba. Golful e la picioarele noastre, licărind înconjurat de greieri, mai zboară câte un liliac amețit de lumină. Pizza e interesantă, coaptă pe vatră, cu sos tzatziki, roșii coapte.

 Ale:  - Tată, cred ca mâine după snorkelling, dormi pe plajă cu tubul în gură. Și un lighean cu apă

            lângă. Mamă, tu nu comanzi?

Li:    - Eu doar gust, că e seară!
Cri:   - M-am liniștit. Am crezut că numai eu mănânc!
Ale:   - M-am lămurit eu cum e cu gustatul ăsta! Mi-a luat ceva timp să mă prind! Mama doar gustă,   
          dar rămâi fără jumate de porție!

Scriu, scriu, scriu...

Ale:    - Acum nu mai fi așa martiră! Nu trebuie să te dedici chiar așa cauzei!  Poți să-ți mănânci 

             pizza.

 Nefericita de mine, complet lipsită de rațiune, am făcut pariu cu fiul meu și l-am pierdut. Normal. Acum exultă și se gândește ce pedeapsă să îmi dea. Mergem spre hotel și enumeră pe degete ce aș putea primi: snorkelling, masaj cu pești, Crazy UFO! etc.

Cristi (plin de milă partenerială): -Li, eu zic că cea mai bună alegere pentru tine e un pic de

                 snorkelling și scapi ieftin! Decât Crazy UFO!!!

 La 23:30, în timp ce trecem prin fața lui Ionion Beach, hotelul lui Apostolis, Cristi are idei mărețe de răzbunare.

Cri:  - Hai să-l deranjam pe Gyros! Îi facem Bum –Bum în ușă!
Li:   - Nu începeți iar cu încurcatul numelor! Îl cheamă Apostolis!
Ale: - Îi zicem: Sorry! Sorry! Și îi cerem o umbrelă! Și-așa am zis la amiază că ne întoarcem să-i
          plătim!

 Râdem în liniștea atât de limpede a nopții calde de vară. Suntem exact în locul potrivit, în acest moment  al rotirii universului. Suntem în miezul din dodoașcă.