Jurnal de Barcelona - Ziua 7

ZIUA 7

Măreaţa zi cu ballooning!! Ne trezim la 5:30 şi o luăm  la picior spre Plaza Catalunya, unde e locul de întâlnire. Suntem doar noi prin cartierul gotic , ici şi colo câte un grup de oameni, părăsiti pe străzi după chefurile din noaptea anterioară. Râdem şi glumim spumos, cred ca stresul îşi spune cuvântul!!

Cri  :  - Lili, te fac un London Dungeon pe-aici prin cartier?

Ale :  - Ăla din Londra a fost training!

Cri:   - Poate ne iese piciorul prin nacelă, că e putred bambusul! Uite, vin meteoriţii şi găuresc balonul!!

 

Mă uit spre cerul plin de stele şi zâmbesc. Băieţii ăştia chiar cred că eu pot fi înspăimântată aşa de uşor!! Au uitat că eu sunt Alpha-Beta- Gamma! Oare au nevoie de încurajare? Trecem pe lângă un grup de prostituate, îmbrăcate stilat a la Gaudi.

Cri :       -Una din astea...
Li( stupefiată, ultragiată):  -Ce vrei să spui cu ‘Una din astea????”
Cri( agil) :  -Una din astea ...te face la bani!!

Cri:  - Trebuia să mergem toată noaptea la birt, apoi să facem ballooning! Să vezi cum făceam în nacelă! Lili, deseară luam o Cava!

Li:    - Ce-mi zici mie, că nu mai am bani! Spune-i lui Alex!
Ale:  - Banii ăia ce-s la tine în portofel vă rămân vouă! Că doar n-o să umblu cu cardul după voi prin buticuri!!!

Li:    - Eu cred că ne dau micul dejun. După ballooning, ca să nu vomităm!!

Cri:   - Eu nu cred că ne dau nimic!!
Li:     - Ba ne dau, că scrie pe site!!!
Cri:    - Nu cred. Nu, nu , nu ne dau!!
Li:     - Bine, Cristi, n-o să mă lupt acum cu tine că ne dau!
Ale:  -  Deci așa arată căsnicia după 20 de ani!!
Cri:    - Luptă cu topoarele!

Un microbuz ne adună pe toți 6 din față de la Rock Cafe și mergem vreo 45 minute , în afara Barcelonei. Plimbare frumoasă printre dealuri și vii, în timp ce se luminează de ziuă și mă întreb dacă va ploua sau vom avea parte de un pic de cer albastru. Balonul imens, galben cu verde, zace întins pe câmp, ca o fiară preistorică și, pentru prima dată încep să mă întreb ce caut eu acolo și până unde o să merg totuși cu dorința de a fi la înălțimea așteptărilor fiului meu??!! Se pare că ...la înălțime! E umflat sub ochii noștri , cu flacăra țâșnita și fioroasă de propan, situația mi se pare tot mai precară, nacela tot mai nuielată. Urcăm , zâmbim crispat, partea rațională a creierului nostru probabil se întreabă ce e cu noi, cine ne forțează să facem asta?! Oh, dar de ce o facem???!!  Pilotul ne face să râdem, declarând prezența  unui pasager clandestin, un melc mic care s-a instalat pe nacelă, gata de zbor. Ne înălțăm!

Chiar zburăm cu balonul! Oameni buni, suntem nebuni!! Liniște, frumusețe, pășnicie. După vreo 10 minute, orice urmă de teamă ne-a dispărut. Cerul înnorat, albicios. Petece colorate, văi încântătoare, înălțime. Suntem departe.  Departe de tot și de toate. Cred că asta e senzația principală pe care mi-o dă călătoria cu balonul. Accentuată de momentul în care intrăm în nori. Alb compact peste tot, senzație acută de stranietate.

Cri:  -Uite un înger!

Nemișcați, captivi în alb. Nu se aude nici un sunet. Aburi albi, lumea s-a sfârșit, suntem într-o altă dimensiune. Parcă am uitat să respir. Încet, încet, albul se destramă în firicele transparente și suntem iar deasupra copacilor. Mai sus , mai jos, cerul ne fericește cu petele lui albastre și soarele ne scoate din apocalipsă. Coborâm,  gata să ne agățăm de stâlpi, urcăm, gata să atingem norii din nou. Minunat cu totul. Paranormal.

 Aterizăm cu o zguduială zdravănă pe un deal, bărbații ajută cu toții la strângerea balonului și cred că le face plăcere. Răstimp în care le fac poze, mă plimb admirând peisajul atât de diferit de cel românesc. Ne întoarcem la bază și bineînțeles că ne servesc micul dejun! Și cât de original! Sandviciuri superdelicioase, fierbinți, cu brânza întinzându-se în fire lipicioase, făcute cu o presă gigantică la flacăra uriașa cu propan. Bem cava și ne amuzăm de hrana pârjolită în gura dragonului. Joseph  și Thomas supersimpatici.. Cu totul, o experiență minunată.

Ne luăm diplomele care atestă că suntem zburători și ne întoarcem , admirând tot felul de detalii încântătoare presărate de-a lungul drumului.

Cri:   - Uite, Lili, ce fasole!!

Li:   -  Doamne, Cri, acum vrei să mă uit după fasole!! Dar ce plin de viață ești aici! Numai acasă te transformi în zombi melancolic!
Cri:  - Acolo merg la şcoală. Nimic nu se compară cu asta.

Normal că ziua se sfârșește cu plimbare de nebuni prin Barri Gothic. Și pentru că Alex, exasperat,  ne-a abandonat, ne rătăcim, ca niște copii părăsiți. Dar tot încântați. După ce Cristi învârte harta pe toate părțile și nu știm unde suntem și cum să ieșim din labirint, mi-aduc aminte că posed niște cunoștinte de engleză și întreb unde ne e parcul de lângă casă. Ciutadella.  Ajungem la timp. Plouă, toarnă. Și ce zi bună de tot!!!