Jurnal de Barcelona - Ziua 5

  ZIUA 5               

                 Ziua începe deja tradiţional, răsărit, cafea fierbinte, linişte şi frumuseţe. Îl aşteptăm pe Alex să se trezească, să îl mobilizăm şi să pornim pe ruta roşie a turului cu autobuzul. Ceea ce el şi face, după un timp. Exact în termenii programaţi. Înghite adormit sandvişurile, îşi bea cafeaua electrizantă şi apoi ...ne anunţă că se culcă la loc! Nu avem încotro, plecăm la plimbare prin cartierul gotic, inepuizabil în plăcerea pe care ne-o dăruieşte. Îmi imaginez că locuim acolo şi învăţ, în ani de zile de plimbări nesfârşite, toate străduţele şi toate boutiqurile. Sau poate că nu. Poate că ani de zile m-aş învârti şi m-aş rătăci cu aceeaşi plăcere nesfârşită. Savurând aerul desuet, zidurile vechi, coloritul vitrinelor, istoria şi aerul de bazar, atmosfera inconfundabilă. Îl recuperăm pe Alex, vesel şi gata să înceapă o nouă zi, chiar dacă e amiază. Luăm autobuzul şi ruta roşie ne uimeşte de-a dreptul! Mai ales prin cât durează!! Stăm sus , în bătaia soarelui, cu căştile în urechi, frumuseţile oraşului alunecă elegant pe lângă noi sau noi pe lângă ele, un mod fericit de a ne bucura de ziua însorită! Până începe să ne roadă foamea şi dungile soarelui ce s-au pictat pe gâturile noastre. Planul  zicea să coborâm la Casa Batlo şi apoi să mâncăm, dar cine se mai ţine de planuri?! Dă-le-ncolo, să fim inventivi!

                 Ne dăm jos în Plaza Catalunya și eu țin morțiș să mâncăm la "4 Cats", dar zău dacă poate fi găsit!! Străduțe îmbârligate și nu mai știm adresa! Cristi și Alex sunt gata să renunțe, dar mie nu-mi mai tace gura. Că acolo a mâncat Picasso și alți artiști, că e un local vechi de peste 100 de ani, că acolo vreau și vreau, ce mai calea-valea! Sperând în sinea mea că tot circul va merita! Din fericire nimeni nu mă întreaba de ce nu mă duc la muzeul Picasso, dacă sunt așa un fan  și găsim și localul, ascuns bine la un colțișor de străduța gotică. Normal că nimeni nu e impresionat și pățesc exact ca la Fifteen, Londra. De ce oare nu mă învăț minte??! Dar mie îmi place decorul desuet și boem, mesele mici și înghesuite, între flori revărsate și zeci de tablouri de epocă.

                Mâncarea e bună, bună, dar puțintică și scumpă. Lăudăm bucătarul, dar porțiile puteau fi mai mari, zău!! Alex se alege cu friptură de rață, eu cu pui umplut cu prune și ceapă, Cristi cu medalioane de miel. Prăjiturile delicioase și sangria extrem de apreciată, cu baton de scorțișoară înăuntru, felii de portocală , lămâie. Ne dăm brusc seama că asta o fi adevărata sangria! Probabil, la cât costă!!! Ieșim, sătui oareșicum, cald și somn. Nu știu ce obiceiuri au și spaniolii ăștia, cu atâta vin la amiază!

Cri:   -Mergem să ne culcăm.

Ale ( mânat de scopuri culturale înalte): - Hei, dar noi nu am văzut casa Batlo!
Cri:   -Dar am făcut poze din autobuz!! Mai trebuie să mergem??
Li ( încercând să pună punctul pe i, pronunță spaniolește, cum a auzit în căști!)  -Ale, vrei să vezi  Casa Baio?? 
Cri:  - Ce-i aia??!!

              Vizitarea casei cu pricina se amână până la următoarea vacanță în Barcelona, oamenii înțelepți mai lasă chestii de vizitat și pentru altădată. Siesta de după-amiază e vitală sănătații!! Cred că ăsta e scopul ascuns al ingurgitării de sangria, fie și cu scorțișoară!!

              În așteptarea serii și a momentului flamenco, ne plimbăm prin Port Vell. Pe o colină verde, oamenii stau răspândiți și ascultă niște  mariachi cântând sub cerul albastru, aerul e liniștit și vesel, nimeni nu are nici o grijă! Spații largi, albastre, palmieri, țesătură de catarge. Mirosurile specifice Barcelonei: sare și mare, vanilie, jambon afumat. Nu mă mai satur să trag în piept frumusețea, să o inspir, să o expir, să o respir.

              O luăm spre Rambla. Fascinați, urmărim o artistă locală ce creează un tablou cu sprayuri. Parcurge diferite etape, în care noi vedem doar pete, chiar și negru ce acoperă în mod neînțeles frumusețea unui galben și a unui albastru , iar ea vede imaginea de ansamblu ce ni se dezvăluie doar în final, absolut fermecătoare. Arta e miraculoasă! Oamenii sunt minunați!! Totul e minunat! La mine sangria se disipează foarte încet.

               E zece seara, în sfârșit. În față la Tablao Cordobes, ni se strigă numele și intrăm . Am emoțiii pentru că nu știu ce locuri o să nimerim și review-urile spuneau că nu vezi nimic dacă nu ai loc în față. Norocul nu ne părăsește, locurile sunt foarte bune, pe laterală, ne sorbim paharul de sangria( din nou?!!!) și asistăm amuzați cum o rusoaică refuză să se ridice de pe locul pe care s-a așezat, foarte bine amplasat. Refuză, chiar dacă nu e locul ei, ea vrea să stea acolo!! Vine managerul localului, dar ce pot să îi facă??!! Doar nu or să o ridice cu forța , pe sus, în timp ce ea dă din mâini și din picioare, ca în desenele animate??!!  Spectacolul flamenco e tulburător, plin de vibrație, de culoare, de viață clocotitoare. Întreaga sală trepidează de o energie fluidă creată de picioarele dansatorilor, de vocile mariachilor. Un spectacol fără nimic fals, în care artiștii par să improvizeze o poveste întreagă, țesută din emoții extreme. Fermecător! Acesta e suflul spaniol și îl aplaudăm furtunos!

              Plimbare pașnică spre casă, printre palmieri și sculpturi de tot felul. E 12 noaptea, dar Barcelona e la fel de liniștită ca în plină zi. Liniștită și măreață, dincolo de tumultul turiștilor și al traficului. Îmi pare că plutește gaudian prin secole și aer mediteraneean albastru.

              Cristi vrea o bere, dar nimeni nu mai vinde alcool după ora 11 seara, zâmbesc blând și cu milă și refuză să-ți vândă băutură. Sunt incoruptibili!! Săracul Cri! Deși nu știu ce mai vrea, că suntem îmbibați în sangria! La fel ca niște tipe vesele din fața noastră, care merg cam clătinate. Ne distrăm privindu-le, dar nimeni nu le are treaba.

              Suntem împăcați și senini. Barcelona e bună! Bună pentru sufletul nostru.