Jurnal de Barcelona - Ziua 6

ZIUA 6

Niciodată în viaţa noastră nu am fost capabili de ceea ce facem în această dimineaţă. Tinereţea nu ne-a fost de nici un folos în această direcţie, pentru că somnul era prea dulce. Dar în această zi ne simţim animaţi de puteri supraumane( asemănătoare elanurilor existenţiale ale marilor exploratori, bănuiesc!). Energizaţi  de scopuri pur hedoniste, ne-am trezit la ora 6, am făcut sandvişurile şi cafeaua şi am pornit spre Răsărit. Spre Mediterana. Adică spre plaja, cum s-ar zice. Unii fac jogging pe lângă noi , în liniştea abia tulburată a dimineţii, dar noi avem idealuri mai înalte. Răcoare şi bine, în 15 minute suntem în faţa mării şi ne căutăm poziţia cea mai adecvată admiratului celui mai tare.

Răsare soarele exact când ne-am pus pe cearşaf, singurii locuitori ai plajei, cu irişii larg deschişi spre noianul de culori florale. Tonuri de gri întunecat şi cenuşiu lăptos, străbătute de irizaţii roz şi dungi portocalii. Apoi globul de lumină, esenţă pură, ridicându-se încetul cu încetul, cuprinzând totul în căldură! Griul alunecând graţios spre turcoaz şi spre bleu, portocaliu intens în jurul soarelui. Valurile de un  albastru lucios, sticlos, întinzându-se compact, la nesfârşit. Soarele oglindindu-se în apă şi trimiţând spre noi un şuvoi de aur, un drum în dungă ce ne uneşte pentru o clipa imaterială. Frumuseţe.

 Un tip echipat ciudat umblă pe plajă cu un detector de metale, căşti , ochelari. E un căutător de aur. Ce loc palpitant e plaja aici! Urmărim totul ca într-un tablou panoramic, distrându-ne. Barje, ce culeg sticle de plastic din mare. Pescăruşi. Porumbei. Valuri.

Cristi, vânătorul preistoric, priveşte cu ochi de vultur împrejur, gata să sesizeze orice pericol întunecat i-ar ameninţa coliba! Pardon, cearşaful!! În timp ce eu stau la foc, pardon, la soare!!

- Uite la negrul ăla!!! E de-a dreptul dubios!! Şi vine spre noi!! Îmi dă un cot şi mă tulbură din starea feng-shuiana în care pluteam alene. Întorc capul, într-adevăr, un negru de-a dreptul negru, îmbrăcat complet, chiar şi cu geacă, vine de-a lungul plajei, drept spre noi.

-  Oare de ce e îmbrăcat ? întreb alene.
-  A dormit pe plajă, nu vezi? E vagabond!! spune Cristi, pregătindu-se să sară şi să lupte pe viaţă şi pe moarte. Simt un fior anticipativ, pacea Barcelonei va fi tulburată?!  Uite, acum , acum ajunge chiar lângă noi!!!
- Buenos dias! zice negrul cu voce dulce şi civilizată, zâmbeşte luminos şi ...trece mai departe.

Mă umflă râsul şi savurez sonoritatea matinală a urării, a cuvintelor rostite cu accent franţuzesc. Pericolul a fost evitat. Barcelona asta e chiar paşnică! Un alt căutător de aur îşi face numărul pe largile întinderi de nisip . Mă întind la soare. E chiar bine.

Pe la 12  apare şi Alex şi mergem de-a lungul plajelor cu nume exotice, kilometri întregi, în căutarea centrului de scufundări. Glumele şi râsetele noastre colorează fierbinţeala plăcută a luminii.

Cri( cu speranţă):  - Poate nici nu ne bagă în mare, ci într-o piscină adâncă de 2 metri.  Scufundaţi-vă!!!
Li( persuasivă, cică!):   - Indiferent unde te bagă , te duci!!! Ca să înveţi cum se fac scufundările!

Ale( deştept) :       - Ăsta e un skill important de dobândit pentru viaţa de zi cu zi într-o aglomerare  urbană! Best scuba-buba  in the area!!!!

Vedem un papagal verde într-un palmier şi Cristi se opreşte să-l imite, cu capul dat pe spate.

Cri:   - Poate mă înjură!!

Umblând torid, îmi vine o întrebare existenţială, fundamentală:

           -  Ale,  care oraş e mai fain, Londra sau Barcelona?? ( nu de alta, dar trebuie odată     şi-odata să mă stabilesc undeva!!)
           - Londra e pentru trăit şi Barcelona pentru văcănţit!
           - Înţelept grăit-ai, fiul meu.

Exact aşa gândeam şi eu. Hi, hi! Cum semănăm noi doi, îmi spun cu satisfacţie maternă maximă. Acum  să vedem cum reuşim să locuim în Londra! Hm, mă voi gândi la asta mâine! ( parcă aş fi Scarlett O’Hara).

Înfierbantaţi de caniculă şi planuri existenţiale, intrăm la Ice Bar, -17 grade. Primim geci groase, mănuşi şi câte un cocktail în pahar de gheaţă. Sorbim repede pentru că începe să îngheţe instantaneu. Deşi, cui îi mai trebuie gheaţă când dinţii îi clănţăne, gata să cadă şi ei îngheţaţi??!  Ice Age. Figuri sculptate în gheaţă, Sagrada de gheaţă,  bancă de gheaţă, o reptilă, chiar şi degetele mele de la picioare, ojate în albastru, încep să îngheţe în sandale şi să devină de-adevăratelea albastre. Oare pot degera în doar 10 minute? Când tremurăm  pe-ntrecutelea, bâţâindu-ne într-un rock al cavernelor, ieşim în soarele arzător de amiază, fericiţi să ne lăsăm ştampilaţi  la propriu de caniculă. Parcă suntem nişte zombi lipicioşi care nu mai pot să se încălzească! Ies aburi din noi, cum ne topim treptat.

Spre Fonda del Mar, restaurantul căutat! Îl bifez frumos de pe lista mea imaginară și culeg laudele , în aplauzele mulțimii! ( Cred si eu, după cât research am făcut pe net!!) Chelnerii se întrec să ne servească, tapas cu bruschette și măsline puse repede pe masă, gheață adusa într-un bol. Păziți, vine mâncarea! Dar ce paella!! Dar ce homar în farfuria lui Ale, cu salata și semințe de pin și nuci! Dar la Cristi!! Un platou uriaș cu zece feluri de pește, scoici, caracatiță, langustine, toate stropite cu sos de busuioc, ulei de măsline, lămâie!! Desertul vine cu o surpriză. Din partea casei, o farfuriuță cu prăjiturele și câte un păhăruț de lichior de mere! Excelent! Delicios! Impresionant!

Li:      - Eu cred că toți chelnerii ăștia m-au văzut scriind în carnețel și au tras concluzia că sunt vreun critic culinar aflat în munca de cercetare, altfel nu se explică!!

Ale:    - Mama este acum în transă, ca șamanii indieni, cercetează stelele Michelin!!

            Nici cu tata nu mi-e rușine! Păi, măi , tată, știi cum te uitai la platoul ăla??!! De parcă  erai un dulău din ăla feroce, cu osul în față!! cu privirea fixă și gata să muște dacă s-ar fi atins cineva de ce-i al lui!!

Oboseală. Relaxare. Stare de meduză topită pe canapea. Plimbare prin Gotic.

Cri:   -  Lili, hai să-ți arăt un butic!

Ale:   - Vă rog, învățați-mă și pe mine arta asta a buticului! Învățați-mă cum să nu clachez  nervos cu voi!! Poate suferiți de Alzheimer și uitați ce ați văzut în buticul anterior!!! Că toate sunt identice!
Li:     -Habar n-ai. Nu înţelegi nimic.

Ce zi bună pe planetă!!