Jurnal de Barcelona - Ziua 8

ZIUA 8

             Asta e ziua cu scuba-diving. Şi ultima zi plină în Barcelona. Mâine plecăm. Dar nu o să mă gândesc acum la asta. Pentru ca ziua începe minunat, pe terasă. Nu e chiar foarte senin, dar cred ca va fi o zi bunicică pentru scufundat. I-o comunic încântată  lui Cristi, care mă priveşte încruntat. Ştiu că ar fi fost mulţumit să fie uragan pe mare.

             După ce reuşim să îl sculăm pe Alex,  vrem să facem întâi o plimbare prin parcul Ciudatella , am fost şi cu o seară înainte , dar nu am făcut poze. Supărat că nu şi-a făcut somnul, Ale se hotărăşte să ia liftul. Pentru prima dată de când suntem aici. În spiritul eroic al menţinerii formei fizice personale, el obişnuia să coboare scările. Şi să le urce, fără lift. Adevărul e că şi Cristi. Dar nu fiindcă ar fi vrut să slăbească, ci pentru că mititelul de lift barcelonez are personalitate. De câte ori vroiam să coborâm amândoi, se încăpăţâna să nu pornească. Cristi, exasperat, ieşea din el şi o lua pe scări. De data asta, cu Alex înăuntru, cu toţi trei sub formă de sardele sufocate, abia respirând,  a pornit imediat.

 Cri:    ‑ Cred că până acum nu recunoştea că e cineva în el!!

             Cei câţiva copaci pe care îi vedeam de pe terasă se transformă într-un  parc exotic, cu papagali şi palmieri uriaşi, arbori nemaivăzuţi cu flori imense , albe, oare sunt carnivore?!, fântâni arteziene de inspiraţie maură, lacuri şi un zumzet de fond ce aduce cu jungla. E pur şi simplu superb.

             O luăm de-a lungul plajei, avem ce merge, dar plimbarea e liniștitoare și senină, cu marea în dreapta, albastră și frumoasă, cu palmieri și clădiri plăcute în stânga. Mi se pare mie sau stresul e mai puternic decât la ballooning??!! Poate, dar eu sunt scutită. Și ce bine că sunt liberă!! Nu m-aș scufunda nici să mă rogi în genunchi! Până aici cu dragostea maternă!! Mi-a ajuns !!

            Cristi face poze.

Ale:    - Tată, before and after!  Ne vor identifica ei!!
Cri:     - Deja îmi dă fiori containerul ăla! Știi că Dexter îi tranșa în container!!

           Centru de scufundări se află , în mod ciudat , într-un container de metal, pe care sunt pictați delfini și meduze. Adevărul e că nu prea inspiră încredere, în ciuda delfinilor. Nu e încă ora 1, suntem rugați să revenim. Stăm la o terasă și așteptăm să treacă timpul.

 Li:   - Fiți atenți la spaniolul ăla, nu i-a ajuns Sangria, și-a comandat și o sticlă de vin ziua-n amiaza  mare!

Cri:   - Ssssst!
Li:    - De ce să tac? Doar am vorbit în română!!
Cri:  - Dar Sangria!!! Îl înțeleg și ei!!
Li:    - Ei, na , parcă nu pot să spun Sangria!! Sangria, sangria, sangria!!!!!
Ale:  - Ce dovadă de maturitate!!

            Cei doi Alpha, atât de feroce de obicei, stau nemișcați, cu berea în față, cu privirea fixă, cufundați în sinele lor masculin, sondând prin ADN-ul vânătorului preistoric,  adunând curajul necesar scuba-divingului! Unul nu scoate o vorbă! Mă uit la ei cu  milă:

         -  Lasă că trece și asta!!

            Hohote crispate. Atârnate de grimase nefericite.

Ale:   - Mai bine conduceam! ( încercarea de a șofa prin Bradford s-a dovedit o piatră de încercare! O ditamai buturuga, încă nedepășită)

Li:      - Ale, tu de fapt știi să înoți, nu?!

            Ora 1 a sosit!! Omul negru...urmează! Ne ducem la containerul cu pricina. O tipă drăguţă le dă băieţilor costumele şi îi îndrumă spre un alt container să se schimbe. Aştept, gata să fac nişte instantenee superbe cu ei , când vor apărea din cutia metalică. Şi aştept. Şi aştept. Încep să mă îngrijorez, a trecut mult timp, ce pot să facă??!! Poate au leşinat amândoi!! Uite-i!! Trag poză dupa poză. Sunt cauciucaţi din cap până-n picioare, sudoarea le picură de pe frunte, de pe față, Cristi e roșul ca racul și pare pe punctul de a face apoplexie. Am aflat apoi că, după ce s-a forțat să își tragă costumul mulat pe el, a descoperit că își băgase piciorul în mânecă și Ale a trebuit să îl extragă din cămașa de forță folosind forta primară!! E  atat de rosu, încât tipa de acolo își dă și ea seama că e pe punctul să își piardă în mod nefericit un client și pune furtunul de apă pe amândoi. Să fie sigură. Pentru ca au început să respire din nou, li se pune  echipamentul, centuri cu plumb  și alte angarale. Încetul cu încetul, cei doi alpha par a se cocoșa sub povara celor vreo 30 kile și a soarelui necruțător. Costumul-conservă le sporește claustrofobia. Aoleu!!încep să mă tem chiar și eu! Alex ca Alex, dar bietul Cri poate să pice la datorie!!  Dumnezeu să ne ajute!

              Ale , plin de vervă, declară că el e din Africa de Sud, fără să îşi dea seama că pe hârtiile pe care le-am dat scrie clar România!! Nu e normal, ne zicem eu şi Cri, lasă că o rezolvăm noi, spunem că lucrează în Africa, deşi e originar din ţara de care îi e ruşine! Şi bine ne-am gândit, pentru că instructoarea lui Cri îi spune că lucrează 3 luni pe an în Africa de Sud. Dacă îl lua pe Ale la  întrebări despre ţara cu pricina??!! Ha!!

              Sigur  mai lipsea ceva, adica  ceea ce urmează. Cei doi astronauţi acvatici o iau pe jos spre plajă. E de mers ceva, prin nisip, cu  kilele în spinare. Eu după ei, poze peste poze. Cred că mă distrez copios, în timp ce sunt înspăimântată, nu glumă! Pare absurd, de fapt nu cred că se întâmplă asta! Prea e suprarealist. Nu e Cristi acela, ce se târâie ca o furnică uriaşă , sufocată de soare şi povară. Şi încotro merge?? Spre apa învolburată, de care mie mi-e atât de frică!! Nebunie în stare avansată!!

               Îmi întind cearşaful pe plajă şi îi urmăresc în timp ce fac câteva exerciţii şi apoi se scufundă. Marea i-a cuprins cu totul, nu îi mai văd. Sunt dispăruţi. Savurez singurătatea , soarele, albastrul atotcuprinzător, plăcerea de a fi pe plaja barceloneză. Apoi îmi trece un gând fugar: Dacă nu mai apar??!! ei, prostii!! Totul o sa fie bine. Dar dacă îl lasă inima pe Cristi?? Aiurea! Şi tot aşa trece vreo juma de oră. Cri apare primul, gâfâind ca o focă şi ţinându-se de mână cu instructoarea. Mda! După ce îşi revine , îi comunic eu ce părere am  despre asta!! Nici chiar aşa!! Înec, înec, dar până la un punct!

               Pleacă să se schimbe. Apare şi Alex, care iese din valuri şi cade imediat în genunchi! Dar măcar nu se ţine de mână cu nimeni!!

Cri:    -Stephen King trauma!!
Ale( aruncându-se pe cearșaf în stare leguminoasă) : - Și eu zic la fel!! Nu mai fac așa ceva în viaţa

 mea! Eu de-aici nu mai mișc!!

Li:     -Cristi a tot scos capul , că îl durea inima!!!
Cri:  - Ei, mă durea inima!! Vezi cum le înflorești??!! Nu mai puteam să respir, atâta tot!!   
Ale:   -Masculul Alpha ce sunt mă simt ca o floricică bătută de vânt!!
Cri:   - Soarele tău  de copil!! Unde m-ai adus!! Lasă că îți fac și eu așa ceva!! Ce greu era ! Parcă aveam 8 bolțari pe mine!!     
Ale:  -  Foarte interesant.  Dar sunt marcat acum! Pe viaţă. Nu mai vreau la Montjuic astăzi! Nu o să mai   fiu la fel!!
Cri( râzând isteric):  -Tu ești de vină , Lili , pentru asta!!
Li:      -Eu??!! De ce eu?? Alex , nu eu!!

Cri:    -Tu!! Că , hai, Cristi, hai că vrei! Știu că vrei!! Fă-o!! Știi că vrei! Fă-o, doar vrei!! Hai că vrei!!M-ai tocat si m-ai tocat... Bine că nu am murit!!!!

Li:      -Doar era pe bucket list-ul tău!

               Cumva ne târâm până la Fonda del Mar. Să luăm pranzul. Supa de pește delicioasă, paste, somon și alte cele.

Ale:    -Nici nu pot să mai mestec de oboseală.

              Spre casă. Las băieții la cumpărături, pe banii lui Alex, că eu nu mai am  și o iau înainte. Singură fiind, o fac de oaie!. Ieșind din lift, consider că ușa se va închide singură după mine. Ceea ce se pare că nu face. Doar e liftul nostru cu personalitate. Încărcați cu plase bogate, Cri și Ale  sunt nevoiți să urce  pe scări. Cu mușchii tremurând de la scuba. Cri e din nou roșu ca racul, nu mai poate vorbi. Tot ce mai e în stare sa facă e să arate cu degetul spre ușa liftului. Parcă e o scenă dintr-un film mut! Cumva își revine, în timp ce gâlgâie o bere.  Ne odihnim. Glume.

 Ale:    -Cred că ați bătut toate străzile din Gotic!

Cri( nostalgic) :  -Și câte mai sunt! În fiecare zi la gotic, gotic, gotic...mai avem, mai avem...Joi deja am avut eroare la program si ne-am rătăcit...

Ale:   -După trei zile de Gotic, am clacat!  Cred că de-asta nu am mai văzut Casa Batlo! Voi sunteți de vină! Nici Montjuic!  Deși, dacă stai să te gândești, noi am văzut Montjuic.  Din autobuz! Uite urmările călătoriei culturale cu autobuzul: mâna dreaptă bronzată, stânga  nu!

Cri:   - Mamă, ce vremuri!

Ale:    -Da, da, la o analiză mai atentă, voi sunteți de vină pentru lipsurile mele culturale. De ce nu am mai văzut Casa Batlo? Pentru că am intrat în Mall-ul ăla cu șapte etaje. Și apoi am intrat în colaps psihic! De-aia v-am parasit și v-ati rătăcit!

Li:     -Tu nu ai fost la Casa Batlo că erai leșinat! Să zicem adevărul!
Cri:    -Chiar așa! Cam multe leșinături în programul tău!!

Ale:   -Adevărul e că  după ce am terminat cu cele șapte etaje și am văzut că tot nesătui sunteți și luați iar buticurile la rând, m-au apucat instinctele ucigașe și am plecat! Și bine am  făcut, că v-ati rătăcit, exact ce meritați!!!

Cri:    -Când am urcat azi patru etaje, aici în cap îmi fierbea boilerul! Alea instincte ucigașe!

Ale:   - Ți-ai cărat Cava, măi , tată!  Să vezi mâine, în Anglia! Direct la 10 grade Celsius. O să fiu bine. O să fiu și eu funcțional mai mult de 8 ore!

             Râd de băieți cu scufundările lor!

Cri:     -Dar  tu de ce nu faci?
Li:      -Nu e pe bucket-ul meu!

Cri:   - Păi și eu dacă îmi termin Bucket-ul, ce fac? Dau colțul??! Ia să le mai răresc, să nu  termin așa de repede! Să nu mă termin.

             Noaptea coboară peste râsetele noastre, albastră și neagră, la fel ca marea care doarme undeva, în depărtare.