Ne instalăm în avionul roz şi drăguţ,( nu e Lufftansa, dar zboară si el! Sper, adică!) şi mă pregătesc, din pură obişnuinţă, să adorm! Cristi e distrus, stă la mijloc, nu la micuţul hublou , aşa că admiratul norilor şi apelor se va face pe liniuţe-fâşiuţe. Cele care mai răzbat de după capul celui lipit de geam! Printre gene îl văd cum mustăceşte, punând la cale reţele neuronale ample de memorare, permutări şi rearanjări prin care va ţine minte pe vecie ce loc să-şi comande. Ceva cu numere pare, impare, habar nu am şi nici nu mă interesează, căci moleşeala zborului îmi închide obloanele. Sunt în cetatea mea de nori.
Mă trezesc în zgomot de
pâinici calde şi arome de cafea. Se împarte micul dejun. Parcă suntem într-o
casă de jucărie, toate mici, de la tăviţe la furculiţe, dar savurăm, căci
suntem flămânzi şi ah, ce bine e să bei cafea, să zbori şi să ronţăi dintr-o
pâinică fierbinte, unsă cu unt!
Barcelona!! Nu-mi vine
să cred că sunt din nou aici!! Oare rezonanţa asta pozitivă chiar să fie??!
chiar să poata fi pipăită?! Să se nască fizic pentru că o gândeşti cu toate
celulele tale??? E exact ce mi-am propus
în vis, să vin aici cu Cri şi Ale, şi uite!! E adevărat!!!
Tot gândindu-mă la
rezonanţe şi alte cele importante şi
vitale, tralala, tralala, cred că am un aer aiuristic tembelistic, căci Cristi
mă scutură şi mă întreabă care e zborul lui Ale, să ne uităm la ce oră ajunge.
Hopa! Habar nu am, dar
ţin minte exact forma hârtiuţei pe care era scrisă chestia! Am aruncat-o chiar
înainte de plecarea din Petroşani, făcând ordine! Ei, na , mare lucru, zic eu.
Ne uităm pe tabelă şi vedem care zbor vine din Anglia! Cred că de-aia am şi
aruncat, bre, hârtiuţa! Nu era logic că nu îmi trebuie, de vreme ce putem să ne
uitam pe tabelă?? Ce, te pui cu gândirea mea logică şi sănătoasă?!! Cristi se
face tot mai albastru pe măsura ce e
evident că nu apare nici un oraş englezesc
la zborurile din următoarele 2 ore!
E figura aceea a lui, în care își ține cu grijă maxilarele încleștate,
de teamă să nu i se dezmembreze în urletul ancestral al furiei: “Femeie !!!! de
ce nu ai notat ce si cum??!!” Ha, bine face! Că dacă zice ceva, zic și eu,
na!!! Adică el de ce a tot
stat pe laptop, în timp ce eu am
organizat toate??!! Că de atâta organizare mi-a ieșit pe nas! Restul mi-au
reușit bine, si jacuzzi( pardon,
jacuzzi-ul era a lui, el îl gasise!!!), mă rog , urmau să îmi iasă bine
următoarele! Cazarea, etc, etc!
În tăcerea așternută între noi, în mica noastră bulă de liniște
tremurată în vuietul aeroportului, încerc să-l încurajez să iasă din posibila
depresie anxioasă și îi spun că e
posibil ca Alex să vina prin
Munchen?? Amsterdam să
fie??!! Rostesc cu voce tare numele orașelor, încercând să îmi activez memoria!
Mă privește ca pe o nebună, neștiind dacă să râdă sau să se plânga din nou de
multiplele mele cunoștinte geografice. Aiurea, cel mai simplu: ne postăm în
fața ușilor și așteptăm să apară Ale din Anglia! Apare el!! Cea mai simplă
soluție!! Tot creierul meu briliant a găsit-o!!
Așa că stăm și ne uităm
la șuvoiul neîntrerupt de oameni care iese pe ușile batante. De toate culorile,
înălțimile, sporovăind în tot felul de limbi. Imediat vine și Ale, sunt
convinsă, așa că mă concentrez să fiu prima care îi depistează statura înaltă
și părul blond, zâmbetul bineștiut și drag! Dăm și niște mesaje către
kitchibobo, să fim siguri că ne caută și el! După vreo oră, în care eu m-am
distrat copios privind oamenii, iar figura lui Cristi s-a deteriorat vizibil,
pierzându-și nuanța frumoasă de vacanță și liniște, în sfârșit, mesaj!!! ‘Unde sunteți?? Că eu sunt afară!!!”
Paranormal!! Pe unde a ieșit??
După schimb disperat de
mesaje, mare descoperire!! Ale e la terminalul 2, iar noi la 1.
Nu pot descrie privirea lui Cristi!!
aruncată mie!! ! mie, capodopera de femeie pe care o are el pe acest Pământ!!
De parcă aș fi putut vreodată reține chestia cu terminalele, de vreme ce nici
nu știam ca e posibil așa ceva!! Să existe doua terminale!! Ce sunt alea???!!!
Întrebăm, coborâm la subsol, ne urcăm într-un autobuz și părăsim aeroportul,
mergem și tot mergem. După vreo 10 kilometri , Cristi începe să își pună
întrebări și în legătură cu capacitatea
mea de a înțelege un simplu mesaj în engleză!! Noroc că îl vedem pe Alex,
altfel poate ajungeam bănuită și de
Alzheimer!
Eliberată de stresul
provocat de aruncarea hârtiuței-cheie, mă bucur în voie de regăsirea lui Ale,
de palmierii din zare și mersul pașnic cu autobuzul spre Placa Catalunya. Alex o sună pe Lucreția,
pesoana de contact care trebuie să ne aștepte la apartament, vorbește cu ea
civilizat în engleză, spunându-i că sosim , apoi o schimbă pe română și
zâmbește încântat, Lucreția e româncă! Iar ni se întâmplă! Români peste tot!
Suntem o nație harnică și larg răspândită !
În Placa Catalunya ne
scuturăm de spiritul neprielnic al economiei și luăm taxiul ( aiurea! în zona tumultoasă a
necunoscutului, ne hotărâm să ne facem viața mai ușoară!). În fața clădirii
frumoase , care arată exact ca în poze, apare și Lucreția, pe bicicletă, o
Lucreție fericită nespus să dea de români, o Lucreție căreia nu îi mai tace
gura! Ne conduce în apartament, la ultimul etaj, și povestește , povestește!
Despre viața ei, e măritată cu un columbian și are 3 copii, e de 20 de ani
plecată, despre aventurile
apartamentului cu turiștii. Grupuri de englezi , veniți doar să bea, să facă
scandal, să îi deranjeze pe drăguții bătrânei de alături! Într-o noapte, după
un chef monstru, niște briți și-au aruncat pantalonii, chiloții în
spectaculoșii copaci de sub terasă, jenând obrazul întregii comunități! Ha!
Declarăm cu mândrie că noi, fiind români, nu niște englezi bețivani , nu vom
face nici o problemă!!! Nenorociții!!( ca să vezi ce chestie, ne pregăteam să
ne rușinăm că suntem români, din cauza faimei hoților de pe Rambla!! acum suntem mândri!! ).
Apartamentul e superb, NU am dat greș!!! L-am ales bine!! Cu creierașul ăsta amețit al meu!! Asta
da, reușită!! Cristi privește cu îndoială, nevrând să recunoască din prima
meritele mele indubitabile! E frumos, frumos, frumos.... mare, pereții albi și
luminoși, tavane maure , din bârne de lemn închis la culoare, picanterii gen
picasso, un aer șic, cu picături portocalii înotând în aer mediteraneean. Îmi
vine să râd isteric de cât de frumos e!! Dar nu pot, pentru că Lucreția nu mai
pleacă!!!! Ea nu își dă seama că noi de la români venim! Plin de români la
noi!! Ne invită la ea, ne fofilăm cu măiestrie toți trei, e o artă pe care o
exersăm de o viață, ne pricepem. Pleacă, sărăcuța , în cele din urmă. Răsuflăm
ușurați și râdem ca nebunii. Inspectăm apartamentul, absorbim toate detaliile ,
totul e minunat, dar terasa, oh! Terasa!
le bate pe toate !! largă, canapele albastre, ghivece uriase albastre cu
leandru înflorit, pe albastrul cerului, o întindere nesfârșită de lumină. E
locul meu preferat din toată vacanța, e castelul meu, e oaza mea barceloneză!!
Baieții fac glume
pe seama Lucreției , nevinovata!, nu reușesc să îi rețină numele, nici unul
dintre ei, o pomenesc pe rând, ba e Agripina, ba Zamfira, Aurelia sau
Florentina! Alex își desface cadoul, minunatele cărți și râde încântat, în timp
ce ronțăim fursecuri cu ciocolată. Ne cercetăm lista cu obiective, noi suntem
din aceia care își fac liste și se organizează!! Eu și cu Alex, adică!! Nu
haotici , ca alții! Noi avem o minte rațională, logică, bine structurată .
Totul e bine pus la punct, pe listă! Hotărâm să cercetăm cartierul gotic și să
ajungem până pe Rambla! La drum!!
Străduțe înguste ,
tumult de oameni și boutiquri, colorat și pașnic, simțurile mele deschise și
însetate nu detectează nici cel mai mic pericol. Doar piețe frumoase, cu
palmieri și porumbei, cu susur de fântâni, cu arome de libertate și cremă
catalană. Nesfârșita varietate a vitrinelor, a suvenirurilor gaudiene, posibil
infinita capacitate de a cheltui, disponibilitatea de a cheltui și de a cumpăra
lucruri frumoase și inutile îmi sporesc bucuria plimbării, zâmbetul și lumina.
Sunt cu Alex și Cri, nu îmi mai trebuie nimic pe această lume, decât această
alunecare prin cetatea gotică a vacanței mele.
Popas în Placa Reial. Bere brună și rece
pentru cei însetați , povești . Atmosfera e atât de diferită de cea a Londrei!
Încerc să definesc diferențele , dar tabloul se va limpezi peste câteva zile,
încă nu pot să pun punctul pe i. Simt doar cu toată ființa că e diferit. Și e
bine.
Ajungem pe Rambla,
savurăm farmecul culorilor și al
clădirilor , al miilor de oameni care se miscă alene, fără nici o țintă,
un șuvoi uriaș legănându-se leneș între o terasă și alta, între pahare de
sangria și platouri întinse de paella. Mimi și artiști locali, suveniruri și
flori. La Bouqeria ,
abundență de fructe și culori. Ni se face foame și intrăm într-un bar,
sporovăind în română despre ce tapas-uri să ne alegem. Chelnerul ne răspunde în
aceeași limbă, încă unul!!! Și servim la o măsuță din tot felul de boluri, bem
sangria și ne distrăm, începem să ne
amețim. În cinstea românismului, chelnerul ne mai toarnă niște sangria
și asta poate fi singura explicație pentru nefuncționarea mărețului meu card
Reiffesen! Alex bagă codul de două ori, dar nu dă nici un ban, nenorocitul de
card! Știam eu că banca asta nu e bună de nimic!!
O luăm spre casă,
printre palmieri și brize, împăcați cu plinătatea zilei.
Ne retragem pe terasa
noastră albastră, cu pahare mari de vin roșu, aerul e plăcut și parfumat, cu iz
de languste, strada de la picioarele noastre pâlpâie plăcut , cele doua turnuri
uriașe din depărtare luminează stins deasupra verdelui întunecat al Parcului
Ciutadella. Facem planuri pentru a doua zi. Pe lista mea se află Sagrada, deși
la strâmbăturile băieților declar generos că sunt dispusă la schimbări.
Cri, cu speranța aburită de îndoială: - Poate-i fain, măi!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu