Jurnal de Londra - Ziua 7

ZIUA  7

Savurez, în răcoarea plăcută a dimineții, imaginile balconului: avioane zburând pe cerul vălurit, soarele apăsând pe liniștea albă a străzii ce se întinde cuminte până în depărtare, ideea existenței mele temporare în Londra. Pâinea delicioasă, crocantă, fierbinte înotând în untul galben. Sucul de portocale. La nesfârșit aș putea să o duc așa, încântându-ma singură cu aceleași elemente  simple, esențiale, ce  cuprind în ele însele Vacanța!

Alex se duce la film cu Oana, ’’Batman”; Cristi pe undeva prin Londra să își cumpere ceas, eu cu Octi colindăm. Nu știu dacă voi mai veni vreodată pe aici. E orașul meu preferat din toată lumea. Nu îi găsesc cusur. Perfecţiunea lui mă copleşeşte. Are o atmosferă aparte, e originalitatea nesfârșită, schimbarea continuă și statornicia milenară. Îl ador!!!

Cum ar putea să-mi ajunga 7 zile ??!!!

Ne reîntâlnim la Garfunkel, în gara Victoria, de ce nu l-am descoperit mai repede oare?! Normal, ce să faci cu atât de puține zile?! E o chestie anormală să vii aici doar o săptămână. Prăjitura e delicioasă, o mâncăm toți, pe rând ( a venit înaintea mâncărurilor!) și e doar una, pentru că  îmi limitez cheltuielile (acum m-a apucat!!). Voi descoperi abia pe seară că mai aveam 200 de lire, când mă voi dezlănțui în tot felul de invective la adresa matematicii proprii şi a calculelor inutile făcute de ilustrul meu creier, de ciudă că nu mi-am luat sacoul albastru cu petece roșii!!! Momentan, la restaurant încă, savuram tacos, pizza și rulourile lui Alex. Bestiale .

Pleacă  kitchibobo!. Așa sunt toate prăjiturile planetei.  Câte una. O dată. Să nu îți urce glicemia de la prea mult zahăr. De la prea mult bine. Îl conducem la autogară și așteptăm în căldura dinăuntru, sufocându-ne cu stoicism. Cu tristețea sfârșitului, pe care îl anulăm prin râs.

Oana ( către Octi, cu înțelepciunea maturitătii): ‘Te văd eu peste 3 ani, cum îți smulgi părul din cap din cauza liceului!’

Ale:  ’Dar tu unde o să fii peste 3 ani?’
Oana:  ’Homeless în Londra! O să-mi tatuez pe frunte UK!’

Știre drăguță de dimineață despre invazia de păduchi din Anglia.

"Poate ducem ceva acasă’, zice Oana.
Cristi: ‘Niște semințe de lici! ‘(lice)

Oana ( analizând potențiale pericole viitoare): ’Îți dai seama că vin balurile? Unu, doi, trei, patru baluri! Și dacă ne ducem la ele și ne trezim că suntem îmbrăcate la fel, ce facem??!! Lumea o să întrebe: “Who are you??!!”  Și la ureche catre Octi:  "De ce nu ți-ai luat alte țoale?!!!..."

Ultimele cumpărături la Sainsbury. Cafele, beri, sendvișuri. Oana îi răstoarnă vânzătoarei tot mărunțișul pe care îl mai are. Să-l numere ea! Cine înţelege monedele alea?! Ne târâm cu plasele pline pe lângă clădirile albe, pe lângă istorie, prin aerul cu ploaie, ce dor o să-mi fie!!!

Primim mesaj de la Alex: ‘Am ajuns. Mi-e o sete de-mi vine să ling asfaltul! Plouă mărunt  ( nimic nou!). Mersi pentru zilele astea, au fost super. Am bateriile încărcate pentru câteva luni!". Ne privim încântați  de faptul că nu s-a plictisit cu noi. Dacă așa o fi. Că le mai bagă el din top. Le mai inventează. Am și aflat apoi că nu ajunsese, era prin autocare, dar a vrut să ne liniștească. Poftim!!

În avionul de întoarcere, de necaz că plec, am adormit înainte de decolare. M-a trezit Cristi    ( îi e ciudă că eu dorm!!)  să-mi iau cafea! Păi ce-mi trebuia mie cafea de vreme ce dormeam buștean??!! Mi-am luat și sendviș și ciocolată și cafea. Întotdeauna am fost de părere că depresiile trebuie tratate din timp.

Toate obiectele cumpărate sunt încărcate antidepresie. Cu magie londoneză. Albă de-a dreptul. Cred că vor ține un an întreg.

Oare cum să mă mut la Londra?