Am lăsat fetele la acvariu, aproximând că vor sta acolo vreo 2 ore . Eroare de judecată!!! Au ieșit dupa vreo oră și au tot așteptat la locul de întâlnire! Nu știu de ce au stat așa puțin, li s-or fi părut peștii niște chestii istorico-culturale și s-au plictisit?! Oare dacă le-aş fi amintit câţi bani au dat pentru a-i vedea ??!! Oricum, peştii m-au plictisit întotdeauna şi pe mine. Or fi una din chestiile alea bărbăteşti pe care nu le-am înţeles niciodată.
Am galopat în mers artistic ( adică admirând tot
ce ne ieşea în cale!) până în Leicester Square, să luăm bilete la musical.
Tocmai făcusem, mental, un compromis de-a dreptul inteligent între cultură şi
omul secolului 21. Vroiam să mergem la musical, chiar vroiam, dar ne hotărâsem
să mergem la….Shreck!!! Simţeam că am putea suporta asta. Soarta potrivnică s-a
opus. Biletele erau prea scumpe pentru
buzunarele noastre. Viaţa-i dură! Ca să
ne revenim, ne-am prăbuşit la Sherlock
Holmes
Cristi:’Voi staţi să rezervați masa și eu mă duc
după fete, deși mi-e de-a dreptul groază să trec iar pe lângă ăia îmbrăcați în
pădure!’ ( mimii de pe malul Tamisei)
Suntem toți la masă, așteptăm minunățiile de
feluri comandate ( cel puțin, sperăm în minunăția lor!) și parlamentăm unde să
mergem mâine. Părerile sunt împărțite, unii hăis! alţii cea!
Alex, către fete: ‘Cât credeți că stați la British Museum
Lili:’ O oră jumate maxim! Poate două. Vor fi așa
de culte, că vor vrea să iasă foarte repede!’
Oana: ‘Eu cred că ies într-o oră.’
Octi:’ Hai, Alex și tu, că e mocca!!!’
Vin felurile de mâncare. Nemaipomenite! Se revarsă
cartofii, cârnații, rondelele de ceapă, sosurile! Ale rămâne cu gura căscată,
holbându-se oripilat la farfuria lui, noi cădem sub masă de râs. Și-a comandat
ceva numit simbolic: ‘Prânzul plugarului!’. Cu adevărat metaforic e și
conținutul farfuriei: o felie de șuncă, una de brânză, o ceapa crudă mititică
și drăguță și un măr delicios, tăiat felii! Totul prezentat artistic pe o
frunză verde.
Lili: ’Au
uitat să specifice că e prânzul plugarului sărac!’
Ale, resemnat la aceasta nouă lovitură, dupa cea
cu muzicalul: ’Asta-i mâncare de
student.’
Cristi, cu sufletul lui de părinte sfâşiat ( în
timp ce înfulecă din cârnaţii şi piureul din farfuria proprie!!): ”
Mereu mi-e milă de Alex când îşi comandă de mâncare!’
Îmi dau brusc seama că Oana e din ce în ce
mai palidă şi slăbiciunea ei e contagioasă, parcă mă ia cu leşin şi pe mine;
toţi înfulecă de zor( Alex muşcă delicat din măr, că ce altceva să înfulece de
zor!), doar noi două nu avem în faţă nimic. Preocupată să gust de la ceilalţi,
nu am observat că noi nu ne-am primit comanda .Aşteptăm. Restul şi-au lins deja
farfuriile, ceapa lui Ale
zace stingheră, mă duc să întreb ce se întâmplă. Cu stupoare, descopăr că nu am comandat de fapt
“fish and chips”. Cică. A uitat chelnerul să noteze . Aș fi
putut să îmi dau seama când am plătit, că era o sumă cam mică, dar de…mai
plătesc o comandă, așteptăm….în sfârșit!!! Bun, bun.
Oana merge să comande Ginger bear pentru Octi,
nealcoolică. Chelnerul, simpatic și tânăr, îi cere buletinul. Murim de râs în
timp ce Oana îi explică, încă o dată , unde e scris anul nașterii.
Lili( importantă și mândră de nația britanică, pentru care o fixaţie nenaturală):
‘Vezi, aici nu dau băuturi minorilor. În Petroșani e așa?’
Oana:’Acolo nu vor decât să te faci muci!
Indiferent de vârstă!’
Ce vocabular au tinerii ăștia după o bere de
ghimbir! Nealcoolică! Mi-e frică să mă
gândesc ce cuvinte mi-ar auzi urechile după una alcoolică!
Octi, savurându-si prăjitura de ciocolată cu sos
de vanilie:’ Eu nu mai pot, că stomacul meu e mic!’
Cristi: ’Nu-i bai! Cât mai mic! Lili nu se supără!’
Ale: ‘La anu’, plec în Caraibe! Fără voi!’
Cristi stă un pic pe gânduri, dar punctează
victorios: ’Las’că te găsim noi, oriunde ai fi, Kitchibobo!!’
BFIMax a fost așa cum îmi aminteam. Glorios,
elegant, superb. Filmul delicios. Fetele au fost încântate de actorul
principal, așa că Spiderman a primit nota maximă. Ce notă ar fi putut primi
ecranul acela uriaș, scaunele confortabile și senzația că ești în secolul
viitorului?!
Păcălesc fetele că le-am luat bilete la musical cu
40 lire și, în loc să cadă pe spate de groază, se scotocesc prin buzunare să-mi
dea banii. Râd un pic isteric, dar râsul e bun, nu?! Încep să mă întreb de ce
nu am luat bilete cu adevărat. De ce am crezut că au să se supere? Cred că
educația prin iubire promovată de mine are ceva hibe. Oare aș fi putut să le
duc și la Westminster Abbey
Dar mă voi
gândi la asta mâine. Mâine e o nouă zi, nu?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu