Aici și acum

Pătura albastră, iarba verde, stau întinsă la soare, e primul picnic de anul acesta. Soarele mi se filtrează auriu și încântător printre gene, sunetele sunt o simfonie de ape curgând, păsărele și albine, greieri, lăcuste, ce-or mai fi. Și clinchetele frunzelor ce se învârt și se tot învârt într-o ciuleandră a vântului și a luminii.

Trag adânc aer în piept. Miroase a verde de brad, a verde de pământ, a verde umed și încins, a cimbrișor de deal și de vale. Miroase a apă, a curat, a munte.

Deschid ochii să măsor nivelul realității. Un pic, așa. Să nu o iau chiar razna cu fanteziile. Lângă mine, trei mesteceni, zornăindu-și fericiți aripile de frunze argintii sub un cer albastru-lacrimă. Brazii tremurandu-și acele și împrospătând totul cu miros de veșnicie.

Muntele se înfige cu toată splendoarea lui în prim plan, e măreț de te ia cu leșin, acum văd că seamănă cu marea, la fel de nesfârșit, la fel de urieșesc și copleșitor. Își unduiește valurile de verde și înaintează spre mine, retrăgându-se apoi în maree adânci și amestecate de arbori și frunze.

Sunt doldora de fericire, aici și acum. Îmi pipăi fericirea cu degetele și o simt clară și strălucitoare în 5 dimensiuni. Mă umple și se revarsă cântat, scânteind, în afară. Probabil că strălucesc ca un far, ghidându-mă eu pe mine însămi. Prin lumină.