Supraviețuire

O mare limpezime se așterne asupra vâltorilor obișnuite ce mi se răsucesc prin cap, prin celule, printre răsuflările întretăiate ale sufletului. O stare de zen neașteptată, un dar al acestei zile mohorâte de iarnă. Sistemul meu supraviețuitor, apa vie din tuburile subțiri ce mă străbat de sus până jos, a produs un nou plan. Așa face mereu. Mă pot baza pe el. E incredibil cum nu se lasă și născocește ceva după fiecare rundă. Când ai crede că a fost făcut knockout, că nu își va mai ridica niciodată capul din praful înfrângerilor, că se va târî ca o râmă la nivelul obscurului pentru tot restul vieții lui amărâte, brusc ridică vocea, întrebând neobosit și salvator: ”Dar dacă...?!”

Acum, astăzi, acesta este planul. Mai trebuie să îl perfecționez, să răspund la toate întrebările și să găsesc toate soluțiile. Pot face asta. Dupa atâta antrenament, ar fi și cazul.

Trec printre oameni, mă uit atent la ei și-mi sunt tare dragi. Toți încearcă, se zbat, cine știe ce spaime-i încearcă, dar cresc după cum poate fiecare, pășesc, încearcă mereu.

Uneori, oamenii mă înspăimântă și mă dezgustă, alteori mă amuză, dar în clipa asta îmi sunt dragi. Pentru că azi, chiar acum, e una din clipele acelea magice ale universului în care toate mărgelele se rotunjesc armonioase și lumina e atât de orbitoare, încât șterge colțurile, șlefuiește asperitățile și face  rumegușul vieților noastre să plutească auriu printre fotoni. Azi toți sunt frații mei de pământ și simt că suntem la fel.

Un plan e bun cu adevărat dacă rezistă, dacă e chiar stabil pe picioarele lui de plan peste o lună, două, nouă. După ce se ciocnește bine de timp. De multe ori plănuim tot felul, dar oboseala sufocantă a zilelor șterge în cele din urmă totul. Planuri efemere. Bune doar pentru a te face să sclipești o clipă. Alteori rutina înnebunitoare a curgerii ‚pur-și-simplu” te golește de orice dorință absurdă de a mai realiza vreun  plan. Dă-le-ncolo de nebunii. De ce să riști?!

Dar dacă ideea ta îi face față rutinei în mod absolut eroic, supravietuiește plictiselii demoralizante a repetițiilor zilnice, dacă planul tău se ridică constant din încâlceala vieții, ca un far din zbaterile apelor, înseamnă ca aceea e Ideea! Acela e Planul. Cu adevărat e bun, cu adevărat asta vrei să faci. Și atunci e timpul să o faci! Nu îți va aduce regrete, te va sfâșia doar prin absență.

Așa că astăzi am un plan. Numai timpul și bătăliile lui vor spune dacă e ceva de capul lui. Poate e doar iluzia unei cafele. Păpădia înflorită a unui minut. Dar acum mă face să zâmbesc, să trăiesc, să simt tinerețea cea veche zvâcnind în toate mișcările, să alunec lin pe apa lumii așternută ca o pătură de gheață strălucitoare peste toate vârtejurile mele.

Sper să crească și să supraviețuiască. Și dacă nu, nu e minunată bucuria acestei clipe?! Nu este ea îndeajuns pentru a mă cufunda în soare?! Pentru a-mi întinde o mână de ajutor peste zăpezile iernii?!

Afară e încă iarnă. Dar e lumină frumoasă astăzi peste tot locul.