Galben de Sahara și miere

Aeroportul e mic, deșertic și cufundat în soare până-n gât. Miroase a pustiu. Tresărim de bucurie. Ne place. Fiorul noului ne umple zâmbetele. Simpaticul șofer sicilian care oprește autobuzul  și vine să vorbească cu noi, ca și cum n-ar avea altceva mai bun de făcut pune punctul pe i: “Totul e  puțin pe-aici”.

-  Câte zile stați? Trei?

-  Șapte, răspundem noi, e cifra noastra standard.

- Hm, ne privește cu oareșicare îndoială și un pic de milă, disimulată în zâmbetul afabil,  Malta e o insulă mică!

“Hai, măi”, mă gândesc, “ce știe el?!” și zâmbesc drăguț și nevinovat, ca o turistă aiurită ce mă aflu. Noi nu ne plictisim niciodată!

Odată debarcat în Malta, te zăpăcești cu totul. Străzile sunt înguste și în pantă, desfăcându-se direct în mare, tivite bine cu dale ordonate. Pe ici, pe colo țâșnesc obiecte de cult stranii, pictate strident și naiv. Atmosferă solară, fierbinte, simți un fior de recunoaștere totală. Categoric ești în Lisabona, îți zici, adulmecând suflul maur prin toți porii.  Apoi vezi toate, dar toate firmele. Sunt în engleză, chestii banale, dai peste un Buckingham Palace, peste un Black Goose, chiar peste binecunoscutele cabine telefonice roșii. Începi să te îndoiești de aerul portughez, șarmul englezesc e înfipt clar în ochii tăi, orice maltez vorbește engleza, trebuie să caști bine urechile să auzi și malteza, greu de descifrat sub poleiala britanică. Abia ai răsuflat ușurat, ai pus în sfârșit o etichetă!, când vechimea zidurilor, aerul  de măreție subtilă, implicită te propulsează în Roma. Istoria freamătă cu zăngănit de săbii și mulțimea de sicilieni care mișună peste tot te tulbură și mai mult. O zăpăceală calda îți amețește rațiunea și îți șterge etichetele, încât începi să te întrebi la ce oare ai vrea să mai categorisești?! De ce ai nevoie de atâtea șabloane?!

Mânat încă de obsesia analizei, te ciocnești realmente de  auriul insulei. Totul e galben, un galben anume, nisip de Sahara, îndulcit de încolăcirile sinuoase ale unui borcan de miere, cu toate apele lui chihlimbariu aurii, un galben moale, moale. O piatră blândă și caldă, un pic aridă, un pic seacă, scăldată în apele incredibil de albastre ale Mediteranei. Acoperișurile plate, casele pătrățoase și scunde, cetățile de un caramel palid scăldate în lumina strălucitoare a lunii, totul te propulsează în Maroc. Nu am fost niciodată, dar așa mi-l imaginez. Cetăți aride și tăvălit-topite în  soare.

Culeg impresiile celor doi Bonobo de lângă mine- noi suntem specii superioare pe scara evoluției, of course, dar mie îmi place societatea bonobo pentru că acolo Marele Alpha e o Ea și ideea mă gâdilă dulce la orgoliu. Ia te uită! Impresiile aiuristice  despre Malta se multiplică.  E Vestul Sălbatic, declară argumentativ Alex, care tocmai a supraviețuit unei curse nebune cu taxiul prin traficul  la fir de ață. Cu volanul pe dreapta, cu roundabout-uri din care nu înțelegi nimic și cu un șofer de pe vremea cavalerilor teutoni. Aerul condiționat furnizat de ferestrele larg deschise era de-a dreptul clocotit, mașina, a footmobile a la Flinstone. “Era să nu mai ajung întreg!”, concluzionează bombastic Ale, mândru că a trecut printr-o nouă aventură existențială.

Și, în cele din urmă, Malta e mai mult decât atât. E plimbarea fermecătoare de-a lungul falezei, cu palmieri și vaporașe, corăbii și bărci albastre, urmărindu-te cu ochii lor pictați. Cartierele rezidențiale ultraluxoase zac scufundate în perfecțiunea lor milimetrică, cu anunțuri presărate agale, ce te roagă să păstrezi liniștea pentru a nu deranja locuitorii de la nivelul extraterestru al planetei. Stâncile pictate cu golden syrup peste care împroașcă răcoros frișca culeasă de pe valuri, leandrii și bougainvillea contrastând fericit și îndrăzneț cu mierea zidurilor. E plaja cu totul sălbatică și pietroasă, unde stai armonic și armonizat cu tine însuți, una cu stânca, cu valurile, cu lipsa de rafinament transformată în naturalețe și fior originar. Acum s-a născut planeta și tu ești de față. E amestecul de bucătării, de culturi, e fusion!

Malta e o nouă specie cu totul originală și originalitatea îi vine nu din proporțiile diferite în care a combinat esențele, ci din borcanul în care le-a amestecat. E borcanul cu miere de cactus, de roșcove și de migdale prin care plutește strălucirea argintie a crucii cavalerilor de Malta. Și, dincolo de aerul portughez, englez sau italian, dincolo de starea marocană a existenței sau de vibrația vestului sălbatic, insula aceasta minunată e calcar  și miere, nisip saharian și albastru de nu-mă-uita.

Maltezii te răsfață cu pășnicia lor, cu armonia în care trăiesc, cu artificii zburătăcite pe cer în fiecare noapte, cu fanfare alunecând pe străzile înserării, cu bubuituri de pocnitori uriașe și dansuri de yogin amestecate cu piatra și cu vântul. Au, special pentru tine, dacă îndrăznești, restaurante suspendate în aer,  tocăniță delicioasă de iepure și pastizzi cu ricotta și spanac. Au cărat până și nisip din Sahara pentru a îmblânzi violența stâncilor izbite de albastru și a-ți oferi plaje superbe, de neuitat. O trepidație permanentă se simte sub piatra caldă, e vibe-ul insulei, un du-te vino al vieții în toată splendoarea ei.

Stăm pe balconul cu vedere albastră, șușotind despre sightseeing-ul cu hop on- hop off, când Cristi, care era căzut în admirarea yachturilor trecătoare, tresare brusc, dându-și seama că se pune la cale viitorul fără el.

Cri: - Nu umblați cu fofârlici.

Ale( dornic de învățături sofisticate): - Ce-i o fofârlică?

Cri: - Singularul de la fofârlici.

Alex umblă de colo până colo pe google, furnizând, ca de obicei, fel de fel de informații absolut fascinante și folositoare tuturor: 

- Fiți atenți, poți merge cu pașaport britanic în America și să stai trei luni de zile. Hm. Dar de ce menționez asta?! Că nu am atâta concediu! Și nici pașaport britanic nu am!

Ale: - Știi cum se zice la mamă și tată în malteză?

Li: - Cum?

Ale: - Mother and father.

Cri: - Creepy zone!

Li( cu vocea ei impunătoare de Alpha Bonobo) : - Am un plan de viitor pe trei variante.

Cri( mort de foame, fluturând victorios punga de alune, după ce s-a uitat prin toate cotloanele bucătăriei): - Uite că am găsit ceva de mâncare!

Li: - Stai, nu mânca alunele, până nu auzi planul

Cri( căruia i-a picat fața): - Păi dacă e pe trei variante viitorul tău, o să mor de inaniție!

Li: - Vapoarele sunt făcute din oțel?! Cum așa?! Și nu se scufundă?!

Cri: - Sfinte Sisoe! Du-te, femeie, înapoi la școală!

Li( jignită profund, reușind să acceseze niscaiva amintiri): -Las’ că știu! Principiul lui Arhimede!

Cri: - Lasă-l pe Arhimede! Sunt făcute din frunze de palmier!

Ale( mirat a nu știu câta oară): - Voi m-ați educat pe mine?! Asta explică multe!

Stăm toți trei ca niște suricate la 6 dimineața, pe balcon, uitându-ne în zare.

Cri( meditativ, resemnat): - Azi nu putem face nimic, am văzut la știri că nu e vreme bună.

Ale( cu google în mână, aprobator și a toate știutor): - Da, da. S-a anunțat furtună, cu fulgere și ploi. Nu programați nimic, că e ploaie mare. Nu poți merge la plajă, mamă! Pare rău pentru tine.

Mă uit, nevenindu-mi să cred, la cerul senin și frumos, la aerul dulce al dimineții pașnice, doar câțiva norișori pufoși rătăciți în albastru.

Ale( preocupat la modul dramatic): - Și nu știu ce ne facem, că la ora 1 avem rezervare la restaurantul ăla la care ați vrut neapărat..

Cri( îngrijorat): - Și furtuna până când va fi?!

Izbucnesc în râs, nu mai pot, ha, ha și hi, ho, parcă sunt într-o altă dimensiune, ăștia doi sunt oameni preistorici și citesc semnele vremii în măruntaiele animalului vânat. “Nu e nici o furtună!” strig, “nu vedeți ce frumos este?! Vreau la plajă!”

Ale( nebăgându-mă în seamă, vorbind cu zeul Google): - Uite, la ora 9 încep fulgerele!

Incredibil, cu ăștia doi ai mei nu ajung niciunde, așa că trebuie să fac pe martira istoriei și să-mi joc toate cărțile dramatice pentru a-l face pe Cristi să iasă din hotel și să meargă la o plimbare  de-a lungul falezei. La plajă nici să stau în genunchi nu pot să îl târăsc. Cu Alex, the digital man, nicio șansă. Bineînțeles că la ora 9 începe furtuna, cu cascade căzute din cer și fulgere și vânturi teribile. Noi pe străzi. Cristi nu comentează nimic, doar se uită cu milă la pantofii lui fosti minunați scufundați până în gât în râurile care curg acum  pe străzi. Țopăim și tremurăm. Nu înțeleg de fel cum gândirea mea pozitivă nu a  contracarat nenorocita de prognoză.

Ale: - Eu, în timpul săptămânii de muncă, mă trezesc la 9. Acum, în vacanță, mă trezesc la 6. What’s wrong with me, people?!

Li( sfătoasă): - De frică să nu ți-o ia tata înainte cu ceva!!

Stăm în stație, căldură mare, mon cher, așteptând autobuzul spre Mdina și ne ascundem la umbră, sub streașina clădirilor.

Ale ( fatalist ca ciobanul mioritic): - Nu cred că mai apucăm loc, uite câți oameni sunt la coadă și călătoria o să dureze peste o oră!

Cri (nedumerit total): - Cum adică la coadă?! E stație de autobuz.

Ale( cercetând analitic oamenii care se adăpostesc de soare): - Ba sunt la coadă!

Li( hotărâtă, retezând nodul gordian) : - Ei bine,o să vezi cum eu o să urc printre primii! La autobuz nu se stă la coadă!

Alex( netulburat în misjudging): - În Anglia se stă!

Li: -Se stă pe cucu!  Pariu?!

La coborâre, după un drum lejer așezați frumos pe scaune și îndurând frigul nesfârșit al aerului condiționat turbat, Alex îi înmânează  resemnat 5 euro mamei Bonobo. 

Un pariu e un pariu.

Cri ( după călătoria în care i-au înghetat creierii în cap și i-a sărit inima în piept la fiecare curbă prăpăstioasă, factori adăugați la elemental central esențial că numai Liliuca a dorit această vizită la cetatea feniciană): - Nu există destule emoticoane să descriu ce simt!

În Mdina e atât de cald, încât terminăm repede cu frumusețile ei și, în ciuda limestone-ului crescând auriu parcă din pământ, ajungem iute înapoi în stația de autobuz, pregătiți sufletește pentru călătoria de aproape o oră jumate. Dacă nu apucăm loc, ne-am ras, așa că eu sunt gata. La start.

Ale: - Nu știu, mamă, cum  faci, că iar te-ai urcat prima. Mă uimești.

Li( mândră ca un cocoș): - Sunt o sălbatică de Petroșani. O luptătoare de guerilă.

Ale( învățat cu aceste exprimări modeste încă din fragedă pruncie): - Da, da, evident. Dar nu știu cum de eu am urcat al doilea.

Li: - Poi da, nu te-ai comportat ca un lord englez.

Alex ( stupefiat): - M-am comportat ca un Bonobo, alergând după mama lui!

Nu, chiar nu ne-am plictisit.. Am adunat și ni s-a dăruit.  Daruri de frumusețe. Păstrate în chihlimbar și miere.

Malta, îți dau like.